Încet şi sigur, din ’89 încoace, România a devenit un „exportator” de forţă de muncă. Milioane de români de toate profesiile au luat calea străinătăţii şi, în acest moment, practic nu mai există ţară europeană în care conaţionalii noştri să nu se fi stabilit. În căutarea unui trai mai bun au plecat medici, asistente, profesori, ingineri, constructori, dar şi o mulţime de şoferi profesionişti. Criza europeană din acest domeniu este tot mai mare, noua generaţie părând mai puţin dispusă să petreacă timp în cabină, pe drumuri, departe de casă. Iar asta le-a oferit şoferilor profesionişti români şansa de a putea pleca destul de uşor în vestul continentului. Unii au ajuns la firme care îşi au garajul în ţări scandinave, alţii în Germania, Marea Britanie, Franţa sau Italia, cert este că majoritatea cutreieră Europa în lung şi-n lat, fac zeci de mii de kilometri pe lună, pentru o viaţă mai bună.

Merită oare să pleci pe comunitate? Cum ajungi acolo? Ce câştigi şi ce pierzi?
Evident, părerile sunt împărţite! Unii vor spune că merită, alţii că nu şi că-şi doresc să se întoarcă acasă. Dar cum vede un şofer profesionist începător plecarea şi comunitatea? L-am întrebat pe Octavian Ionescu, Tavi cum îi spun prietenii. Are 36 de ani, doi copii mici şi, până de curând, n-a avut nicio legătură cu volanul unui camion. Vreme de 18 ani a lucrat în televiziune. „Am intrat în televiziune de tânăr, la început ca asistent. Adică ajutam operatorul, cel care filmează, să pregătească filmarea sau transmisiunea. Întindeam cabluri, instalam luminile, orice era nevoie. Apoi am învăţat să filmez şi am devenit, la rândul meu, operator imagine.”, mărturiseşte Tavi. În cei 18 ani de carieră TV, a văzut şi a auzit multe, a întâlnit oameni de toate felurile. „Am filmat cam de toate: accidente, incendii, razii, controale, şedinţe de Guvern, întâlniri oficiale, vizite de stat etc. A fost o perioadă frumoasă a vieţii mele, în care am avut ocazia să cunosc oameni din toate domeniile, cu diverse pregătiri, puşi în diverse situaţii. Au fost mii de ore de filmare, unele mai plăcute, altele mai puţin.”
Însă 2019 a început cu o schimbare radicală în viaţa lui. A lăsat camera video pe rastel şi acum cutreieră Europa la volanul unui camion. “De ceva vreme, simţeam că munca pe care o făceam nu-mi aduce prea multe satisfacţii. Nici profesionale, nici financiare, aşa că m-am apucat de şcoala de şoferi pentru categoriile C, CE şi D. Munca în televiziune este stresantă, mereu eşti pe fugă, aproape mereu trebuie să stai peste program, iar ziua de salariu nu-mi aducea prea multă bucurie. Aşa că am zis că e momentul să încerc altceva. Printre copii mici, serviciu şi casă, am terminat şcoala de şoferi, mi-am luat permisul, certificatul profesional şi am aşteptat ocazia.”, mai spune Tavi. Ocazie care nu a întârziat să apară. “Într-o zi de joi am semnat precontractul pentru cumpărarea casei. În aceeaşi zi mi-am dat demisia de la televiziunea la care munceam, vineri mi-am făcut lichidarea, iar seara am primit telefonul de la firma la care lucrez acum. Duminică dimineaţa plecam către Ungaria. Luni dimineaţă am semnat contractul, iar apoi am plecat către Austria, unde este garajul firmei. Şi asta a fost, nici n-am apucat să mă dezmeticesc prea bine!”

Ce a găsit în Austria?
“La garaj mă aştepta o Scania aproape nouă şi un şofer care să mă ajute la început. M-am învârtit în jurul camionului, l-am spălat şi alimentat şi am pornit la drum, către Italia. Am descărcat în Italia, apoi am luat lucernă şi am dus-o în Elveţia. Şi cam asta a fost prima cursă! Nu spun că a fost uşor, că nu e. Trebuie să fii foarte atent, chiar nu e de glumă aici, dar nici înfiorător n-a fost. Drumurile extraordinar de bune, bine semnalizate, ansamblul e nou, nu te murdăreşti, chiar mi-a plăcut. Apoi, după două săptămâni, am rămas singur, nu mai am însoţitor.”

Plusuri şi minusuri
“Depinde cum vrei tu să priveşti lucrurile. Eu sunt mai optimist din fire, aşa că sunt de părere că sunt mai multe aspecte pozitive în meseria aceasta. În mod clar, principala problemă este depărtarea de familie. Nu este uşor, dar tehnologia ne ajută să trecem mai uşor peste aceste perioade, în care sunt plecat. Vorbim la telefon, ne şi vedem, iar timpul trece destul de repede. O lună şi jumătate doar pe camion, apoi am două săptămâni în care stau acasă cu familia. Plusuri? În primul rând, partea financiară. Câştig mult mai bine ca înainte, peste 2.000 de euro, deci nici nu se compară! Şi este tare satisfăcător să ştii că munca ta este răsplătită. Apoi, e o experienţă de viaţă fantastică. Vezi o mulţime de locuri din lume şi cunoşti mulţi oameni, fără acel filtru al camerei. De exemplu, zilele trecute am făcut pauza de 45 într-un sat din Austria, iar seara am intrat într-un local micuţ. Oamenii jucau cărţi, în surdină se auzeau piese de la Abba şi ştia deja tot satul că oprisem camionul la ei în localitate. Extrem de prietenoşi, au vrut să îmi pregătească o pizza crezând că sunt lihnit de foame. Am stat de vorbă cu ei, a fost o seară tare plăcută, relaxantă. Ca peste tot, dacă eşti politicos, dacă îi tratezi frumos, ţi se răspunde la fel! Mitul care circulă e acela că mori de foame dacă nu ştii germana. Uite că nu e aşa, majoritatea cunosc engleza. Şi dacă nu, tot te înţelegi cumva cu ei. Dar trebuie să vadă că eşti om cumsecade. În rest, cabina este foarte confortabilă, am frigider cu mâncare, aşternuturi curate, pot face o cafea sau un ceai, deci e oarecum ca acasă. Orice schimbare are nevoie de o anumită perioadă de adaptare, când pare ceva mai greu totul. La fel e şi aici, e nevoie să îmbrăţişezi noua meserie, să fii deschis şi dispus să înveţi! Mie, de exemplu, mi-a schimbat total starea de spirit, tonusul mental. S-a dus încrâncenarea aia zilnică! Plănuiesc să fac asta un an, iar apoi fie să îmi aduc familia mai aproape, fie să mă întorc în ţară. Vedem unde mă va duce drumul!”, mai spune Tavi.