„Pe vremuri”, mastodonţii de pe şosele erau conduşi exclusiv de bărbaţi. Dar vremurile se schimbă, iar ceea ce odată părea de neconceput astăzi este realitate. Numărul femeilor care străbat Europa în lung şi-n lat la volanul unor unor giganţi de 40 de tone sau chiar mai mult este în creştere. Ce le îndreaptă pe femei către această meserie? Am întrebat-o pe Mihaela (Michelle, cum îi place să i se spună), o tânără de 32 de ani, care, de doi ani, este şofer profesionist în Germania. Născută în Anina, Michelle e stabilită de cinci ani în această ţară şi acum transportă materiale de construcţii pentru autostrăzi.
„Încă de mică mi-a plăcut să mă joc cu maşinile, nu cu păpuşile. Nu ştiu exact de ce, dar mă atrăgeau foarte mult. De fapt, îmi plăcea tot ce avea legătură cu mecanica. Apoi am crescut şi am început să mă uit pe stradă după camioane. Fratele meu este şofer de camion tot în Germania şi asta a declanşat totul. În ciuda opoziţiei sale şi a celorlalţi membri ai familiei, care spuneau că sunt nebună, am început şcoala de şoferi, am început să învăţ şi am reuşit să iau permisul de conducere pentru camioane. Povestea mea ca şoferiţă a început tocmai în Germania, la o firmă. Am dat probă de conducere şi am trecut-o cu bine. Am primit cheile, mi s-a făcut un instructaj şi am pornit în prima cursă. Am transportat chips-uri de la un depozit la altul, la 120 de kilometri distanţă. Evident, mi-a fost frică la început, mergeam foarte încet pe autostradă, dar apoi am început să mă obişnuiesc tot mai mult cu dimensiunile camionului. Şi să mă îndrăgostesc tot mai mult de această meserie!”
Greu? Uşor? Cum o văd şoferii de sex masculin?
„A fost greu la început, nu ştiam să leg o chingă sau să deschid o uşă. Am învăţat însă în fiecare zi câte ceva şi acum mă descurc singură. De multe ori, colegii bărbaţi se uită ciudat la mine. Alţii, mai curajoşi, mă întreabă direct ce caut eu la volanul unui camion. Răspunsul? Pasiunea! Chiar îmi place ceea ce fac! Sunt şi colegi care râd, care fac glume proaste, dar totul ţine de tine, până la urmă. Dacă le permiţi sau nu să facă astfel de glume… Sunt însă şi mulţi colegi binevoitori, care te ajută atunci când ai nevoie. De exemplu, ştim cu toţii că parcarea pentru tiruri în Germania este o problemă seara. Într-o astfel de seară, căutam disperată un loc de parcare, dar nu găseam. Un coleg mi-a cedat locul său, ba chiar m-a dirijat printre cele două camioane care erau deja parcate.”
Plusurile şi minusurile meseriei
„Este o meserie teribil de frumoasă. Vezi o mulţime de locuri noi, cunoşti mulţi oameni noi, cei mai mulţi cu suflete frumoase. Am muncit şi la birou, dar nu mi-a plăcut, mă plictiseam. Ca şofer, mereu ajungi în altă parte. Cel mai mare minus al acestei meserii este singurătatea, căci de luni până vineri dorm în cabină. Am de multe ori acest sentiment de singurătate, uneori chiar de tristeţe, dar, în acelaşi timp, uneori sunt atât de obosită încât nu mai am timp să mă gândesc la asta. Parcurg 11.000-12.000 de kilometri pe lună, timpul zboară destul de repede!”
