Cred că puţini dintre noi pot spune că n-au visat să ajungă pompier. Mulţi facem asta chiar şi la maturitate… Nu ştiu exact de ce… Să fie camioanele mari şi roşii, sirenele şi girofarurile, scările uriaşe sau ideea că poţi fi un erou în fiecare zi? Cred că toate la un loc! Sigur, unii vor spune că nu e mare lucru, că e doar un loc de muncă şi că pompierii sunt plătiţi să salveze. Da, doar că nu oricine poate fi pompier. Îţi trebuie curaj, chiar foarte mult curaj, pasiune şi o teribil de mare doză de grijă faţă de… viaţă, în general! Căci cum altfel ai putea intra prin foc, prin apă, viscol şi nămeţi, cum ai putea escalada stânci sau să cobori în rapel de pe bloc ca să salvezi pe cineva, fie el om sau animal? Poate tocmai acestea sunt motivele pentru care, potrivit statisticilor, 95% dintre români au încredere în POMPIERI. Este cel mai mare grad de încredere dintre toate instituţiile româneşti!
Pentru mine, aceşti oameni sunt speciali. Poate şi pentru că am petrecut mulţi ani cu ei şi am putut vedea de aproape cum arată viaţa de pompier. Am mâncat cu ei la aceeaşi masă, am dormit, am glumit şi am râs, am tresărit împreună de fiecare dată când suna alarma, am alergat către autospecială şi ne-am grăbit spre locul intervenţiei. Aşa că m-am gândit să le mai fac o vizită şi să vă povestesc una-alta despre ei şi despre camioanele pe care le conduc.
Salvatorul de 39 de tone
De departe, „vedeta” Detaşamentului de Pompieri Băneasa este un camion MAN TGS 35.440, un model pe care îl vedem destul de des pe străzi ca basculantă sau transportor de containere. Dar asemănările se cam opresc aici, căci maşina pompierilor din Băneasa, o autoplatformă de intervenţie şi stingere şi salvare de la înălţime(APISI), este ceva ce nu vezi în fiecare zi. Câteva detalii, pe scurt, despre autospeciala intrată în serviciu în 2010: cinci axe, dintre care trei sunt viratoare(primele două şi ultima), 12 metri lungime, greutate de 39 de tone şi o platformă care se poate extinde până la o înălţime de 70 de metri. Cam cât două blocuri cu 10 etaje puse unul peste altul! Ca să ridici însă în siguranţă acea platformă la o asemenea înălţime ai nevoie de o „uzină” în spate. Doar calele au o lungime de trei metri fiecare, aşa că extinderea lor completă duce la creşterea lăţimii autospecialei cu şase metri. De altfel, maşina poate opera la înălţimea maximă chiar şi pe un teren cu o înclinaţie de 15 grade, temperaturi de minus 10 grade Celsius sau vânt de 12,5 metri pe secundă. Sistemul are două puncte de comandă, unul în nacelă şi unul pe şasiu, astfel că, în cazul în care se întâmplă ceva cu operatorul din nacelă, un alt pompier poate prelua imediat comanda. Este echipată cu targă pentru coborârea victimelor, generatoare de curent electric, instalaţii de descarcerare, propria staţie meteo şi, evident, sisteme de stingere a incendiilor, dar şi de autoprotecţie împotriva focului. Pompa de apă este una extrem de puternică şi are un debit de 3.600 de litri pe minut, cu o presiune maximă de 17 bar. În patru minute şi jumătate, goleşte o piscină domestică!
Ai putea crede că operarea unei asemenea maşinării are nevoie de un echipaj numeros. Trei pompieri sunt suficienţi!
Să vă prezint echipajul!
Plutonierul-adjutant George Constantinescu este cel care conduce mastodontul. Are 42 de ani şi este pompier militar din 2005. „În ciuda gabaritului său, camionul se conduce destul de uşor prin Bucureşti şi nu numai. Într-adevăr, a fost mai ciudat la primele misiuni, până m-am obişnuit cu centrul de greutate destul de ridicat. Dar am învăţat repede care sunt limitele autospecialei, cât de mult o pot forţa. Cum spuneam, în ciuda gabaritului său, se descurcă foarte bine prin Capitală, în primul rând datorită celor trei axe viratoare. Cutia de viteze este una manuală, iar motorul este destul de puternic pentru a face faţă unei astfel de munci. Din <<flotă>> mai fac parte şi autospecialele de stingere, cele care ne furnizează apa necesară atunci când nu avem hidranţi la îndemână. În detaşamentul nostru sunt autospeciale Iveco, Volvo sau Roman, cu diverse capacităţi.”
Plutonierul-major Vlaicu Badea este comandantul echipajului. Are 40 de ani şi a trecut în rândul pompierilor în 2006. „Mă ocup de manevrarea platformei şi conduc acest echipaj, dar nu putem vorbi despre un şef aici. Suntem toţi o echipă, fiecare ştie ce are de făcut şi ne ajutăm unul pe celălalt cu orice este nevoie, pe toată durata misiunii. Înainte să lucrez pe această autospecială, am operat una de 38 de metri. Cam jumătate faţă de cea de acum. Cea de acum a fost alocată acestui detaşament, cel din Băneasa, pentru că în zona de Nord a Capitalei se află cele mai înalte clădiri din oraş. În acest fel, putem interveni mult mai repede acolo unde este nevoie. Dar să ştiţi că ea nu acţionează doar în Nord, ci oriunde este solicitată, atât în Bucureşti, cât şi în afara lui. Am participat chiar şi la stingerea unor incendii de vegetaţie în judeţul Braşov. E clar că nu poţi munci pe o asemenea autospecială dacă îţi e frică de înălţime… Dacă ai această teamă, atunci când vei ajunge la 50, 60 sau 70 de metri înălţime, şi va trebui să porneşti tunul de apă sau să manevrezi targa… vei avea o problemă! Cu toate că nu ar trebui să îţi fie teamă, căci sistemul maşinii este extrem de bine gândit şi modern. De exemplu, dacă vântul este foarte puternic, nu mai poţi manevra nacela. Staţia meteo transmite informaţiile obţinute, calculatorul le analizează şi, apoi, dacă nu mai sunt îndeplinite condiţiile de siguranţă, nu îţi mai permite manevre. Poţi doar să cobori platfoma, atât! Pe de altă parte, dacă în nacelă urcă prea mulţi oameni, ea nu se va ridica. Senzorii detectează supragreutatea, porneşte alarma şi se mai opreşte doar după ce a coborât persoana în plus!”
Plutonierul-major Marian Eremescu are 35 de ani şi este servant. „Sunt pompier din 2006 şi îmi place tare mult această meserie. E foarte adevărat că este o meserie destul de periculoasă, dar, tocmai de aceea, ne antrenăm cât se poate de mult. Participăm periodic la exerciţii ca să simulăm diverse situaţii, diverse intervenţii, în orice condiţii meteo. În acest fel, atunci când vei fi pus în faţa situaţiei reale, vei şti ce ai de făcut, iar acest lucru te ajută enorm, căci poate face diferenţa între viaţă şi moarte. În această meserie, trebuie să acţionezi bine şi repede, nu doar bine. Nu ai timp de pierdut când cineva este în pericol iminent. Şi, credeţi-mă, nimic nu se compară cu senzaţia pe care o ai atunci când te întorci către unitate şi şti că tocmai ai salvat o viaţă. Absolut nimic!”
Aş mai fi stat eu mult de vorbă cu băieţii, dar a sunat alarma: incendiu la o casă din sectorul 1. Şi-au luat „jucăriile” şi m-au salutat din fugă. Eu am luat la subraţ camionul de pompieri al fiului meu şi am plecat acasă, să ne jucăm împreună… Ghiceşti ce vrea să se facă atunci când va fi mare?