Cât de mult se respectă regulile în transporturile din România? Timpii regulamentari de conducere sunt sau nu „Biblia” administratorilor companiilor de transport şi a şoferilor, în egală măsură? Câte dintre vehiculele grele de pe şoselele noastre au la bord „magnet”, „telecomandă” şi alte… „maimuţe”? Dacă îi întrebi pe cei din jurul tău, toţi vor spune că nu au manipulat vreodată aparatul tahograf. Ba mai mult, nici nu au auzit de cineva care să fi făcut asta. Bun…

Hai să vedem ce spune Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, mai cunoscut ca ISCTR. Primul lucru care îţi sare în ochi este faptul că numărul celor depistaţi în trafic cu tahografele manipulate A CRESCUT în 2019, comparativ cu 2018! În total, 878 de cazuri au fost depistate de inspectorii ISCTR. 878 prinşi, nu ştim câţi au scăpat…

Iată şi principalele metode folosite:

  • conducerea vehiculului fără a deţine o cartelă tahograf valabilă;
  • prezenţa în vehicul a unui dispozitiv care să altereze datele şi informaţiile conţinute în raportul imprimat al aparaturii de înregistrare;
  • intervenţia directă asupra aparatului de înregistrare, diagramei tahografice sau cartelei tahografice;
  • utilizarea greşită a aparatului tahograf;
  • manipularea software a tahografului (dificil de depistat, dar nu imposibil!).

În total, în 2019, ISCTR a controlat 190.990 de vehicule, dintre care 164.051 deţinute de operatori de transport români şi 26.939 de companii străine. După controalele efectuate pe şoselele noastre, s-au dat 38.102 de sancţiuni, în valoare totală de 103.941.650 lei, majoritatea pentru nerespectarea timpilor de conducere!

***ISCTR este o instituţie aflată în subordinea Ministerului Transporturilor care asigură pe teritoriul României inspecţia şi controlul respectării normelor naţionale şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere, principalele fiind:

  • condiţiile de efectuare a transportului rutier, a activităţilor conexe şi a activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere;
  • siguranţa transporturilor rutiere şi protecţia mediului;
  • starea tehnică a vehiculelor rutiere;
  • masele şi/sau dimensiunile maxime admise pe drumurile publice şi masele totale maxime admise.