La cei 25 de ani ai săi, Volvo FH este unul dintre camioanele emblematice de pe piaţă. În adolescenţa sa, vikingul era destul de „necizelat”, cu muchii ascuţite, faruri pătrăţoase, însă, chiar şi aşa, „temperamentul” l-a ajutat să facă faţă provocărilor şi să îşi câştige renumele. Dar în 25 de ani se pot schimba multe, iar FH nu mai e cum îl ştiam. A rămas un dur, are destulă experienţă după ce a „luptat” pe şosele un sfert de veac, dar e unul mult mai rafinat. Ba mai nou, odată cu lansarea „Ediţiei Nelimitate”, merge pe stradă la „costum”.
Ce presupun cele două versiuni „Ulimited Edition”, în viziunea celor de la Volvo Trucks:
Pachet de bază „Unlimited Edition”
- inscripţionare FH Unlimited Edition pe lateralele cabinei
- emblema Unlimited Edition pe lateralele cabinei
- trepte inferioare şi superioare de acces cromate
- mânerele uşilor cromate
Pachet de top „Unlimited Edition”
- panourile uşilor îmbrăcate în piele
- volan îmbrăcat în piele cu reglare suplimentară
- scaune din piele, ventilate
Ediţia „FH Unlimited Edition” poate fi echipată cu un motor de 13 litri de 460 de cai putere sau de 500, transmisia inteligentă I-Shift, sistemul I-See pentru optimizarea schimbării treptelor de viteză în funcţie de hărţile topografice, dar şi I-Save, un pachet care, conform producătorului, asigură o economie de carburant de 10 procente şi una de AdBlue de 40%.
Cum a fost la drive-test cu Volvo FH cu I-Save, poţi citi aici: https://infocamioane.ro/2019/12/23/drive-test-cu-volvo-fh-i-save/