Mitsubishi este un nume greu de uitat odată ce ai avut vreodată o maşină cu acest nume, în special un SUV sau un pick-up. Zecile de ani de experienţă în off-road, zecile de titluri obţinute la Raliul Dakar, priceperea şi migala tipic japoneze, toate fac din Pajero (din păcate, scos din producţie) şi L200 două dintre cele mai mari nume din domeniu.

Acum câţiva ani, am descoperit talentul celor de la Mitsubishi într-un Pajero 2.8 TDI, versiunea cu 7 locuri, fabricat în 1996. Maşina avea mulţi kilometri la bord, fusese chinuită pe tractări şi cine mai ştie pe unde şi nu primise nici măcar reviziile la zi. Ca să vă faceţi o idee, vă spun doar că am fost primul proprietar care i-a făcut schimbul de ulei la cutia automată! Garnitura era cea originală, iar uleiul din cutie era negru! Negru tuci! Cu toate acestea, “bivolul japonez”, cum îi spuneam, trăgea în orice condiţii. Zăpadă de peste un metru, nisip, noroi – le mânca pe pâine! Când lumea se chinuia să înainteze pe drumurile pline de nămeţi, eu abia selectam prima treaptă a sistemului de tracţiune 4×4! Spre deosebire de Nissan Patrol, de exemplu, la Mitsubishi puteai face asta în mers, până la o viteză de 100 km/h. Diferenţial spate blocabil, parbriz încălzit, amortizoare reglabile pe trei setări de confort, câte şi mai câte! În nicio maşină dintre cele pe care le-am deţinut până acum nu m-am simţit mai siguranţă ca în Pajero. Şi nici nu m-am distrat mai bine!

Ei, L200 este un Pajero cu benă! Este deja la a şasea generaţie, debutând în 1978. De atunci a strâns peste 4,7 milioane de unităţi vândute, iar peste 400.000 sunt în uz acum în Europa. Cea de-a şasea generaţie, lansată anul trecut, păstrează şasiul modelului precedent, dar la exterior nu mai seamănă deloc cu ceea ştiam că înseamnă L200. Bine, nici la interior, dar ajungem şi acolo imediat…

Noul model vine cu linii ascuţite, cu un design cel puţin îndrăzneţ pentru un pick-up. Capota a fost ridicată cu 40 de milimetri, iar asta contribuie decisiv la aspectul agresiv al utilitarei. Grila faţă este absolut uriaşă şi pare că vrea să te înghită cu totul, pe nemestecate. Noul model este cu doi centimetri mai lung faţă de precedentul, având o lungime totală de 5.305 centimetri, iar jantele de 18 inch, blocurile optice cu tehnologie LED şi treptele laterale mai late îi conferă un aspect impunător. Dacă mai era nevoie… Cu toate acestea, L200 se laudă cu cea mai mică rază de întoarcere, de numai 5,9 metri, ceea reprezintă o performanţă.

La capitolul motorizare, L200 vine cu o unitate de 2.2 litri, 150 de cai putere şi un cuplu de 400 Nm, Euro 6, un motor mai mic faţă de modelul precedent. Am pornit cu maşina luată în teste către @Academia Titi Aur, la circuitul de off-road, aşa că am avut suficient timp să văd cum se comportă camioneta în traficul urban şi cel extraurban. În oraş, Mitsubishi L200 se descurcă excelent pentru gabaritul său(cântăreşte două tone), nu te va face de râs. Motorul trage cu destul de multă voioşie şi destul de discret din punct de vedere al zgomotului, iar cutia de viteze automată cu 6 trepte te poartă lin pe străzi. Dacă nu-ţi convine cum schimbă vitezele, poţi să o faci tu de la padelele aflate în spatele volanului, dar, sincer, nu cred că vrei face asta, nu este o maşină sport.

La drum întins, constaţi că japonezii au făcut o treabă bună la antifonare. Prea bună pentru gusturile mele, căci îmi place să aud motorul. Maşina se aşează bine pe asfalt chiar şi când bena, capabilă să ducă încărcături de până la o tonă, este goală. Este adevărat că nu poţi lua virajele cu viteze ameţitoare, căci ruliul, mult redus faţă de modelele precedente, îşi va spune cuvântul. Dar, hei, am stabilit deja că nu vorbim despre o maşină sport! În schimb, garda la sol şi poziţia la volan îţi vor fi de mare ajutor, căci vizibilitatea este excelentă, aşa că vei putea anticipa mult mai uşor traficul. Sau, dacă eşti genul, să vezi “primul” când se face verde la semafor şi să… claxonezi! Nu vei simţi nicio clipă că eşti la volanul unei camionete, ci la volanul unui autoturism modern, mult mai înalt.

Iar la această senzaţie contribuie pe deplin interiorul maşinii, mult mai în pas cu vremurile decât la modelele precedente. În primul rând, cabina este spaţioasă, iar cei de la Mitsubishi spun că este cea mai mare din clasă. Nu le pun la îndoială spusele, chiar este suficient loc în ea, până şi pentru pasagerii din spate. Capitolul dotări este şi el unul important, dar, ca să fac un rezumat, vă spun că vei găsi în cabina lui L200 tot ce găseşti într-un autoturism “de stradă”: scaune de piele, climatizare automată dublă, senzori de ploaie, lumină, pilot automat, sistem de păstrare a benzii de rulare, sistem de avertizare pentru unghiul mort, ecran cu touch color, camere care compun o imagine 360 în jurul vehiculului, câte şi mai câte. E o listă uriaşă, pe cuvânt!

În off-road, L200 este în mediul său, ca peştele-n apă! Şi tot pe teren accidentat se văd cel mai bine avantajele sistemului de tracţiune integrală Super Select 4WD II, care permite selectarea a patru moduri de funcţionare şi ajută la obţinerea unor performanţe excelente. Acelaşi sistem gestionează distribuirea cuplului faţă/spate, indiferent de starea drumului. Cutia de transfer dispune şi de modul 4LLc, adică o treaptă cu demultiplicare, iar dacă nici aşa nu te descurci să ieşi din nămol, nisip sau zăpadă, poţi activa diferenţialul spate blocabil. Cu toate aceste sisteme, cu nişte anvelope potrivite şi cu puţină pricepere la volan, cu siguranţă vei face faţă oricărei provocări. Ba mai mult, îţi garantez că le vei căuta tu singur!

Foto: Alex Olariu