„Pilot de camioane de curse… caut concurenţi!”- cam aşa ar putea fi descrisă pe scurt situaţia concursurilor de camioane din România. În alte ţări, aflate la Vest de România, competiţiile de acest gen au devenit „normalitate”, au mulţi ani deja în spate şi adună sute de mii de spectatori de toate vârstele, milioane de telespectatori şi o mulţime de sponsori importanţi. În Vest, putem vorbi deja despre o „cultură” în domeniu, numărul fanilor fiind într-o continuă creştere.
La 30 de ani de la căderea comunismului, avem un campionat interesant la autoturisme, cu piloţi pricepuţi, maşini performante şi spectatori fideli, care abia aşteaptă cu emoţie fiecare etapă. La capitolul camioane, lucrurile nu stau prea bine… Încă! Competiţiile sunt inexistente, deşi etapa de raliu care a avut loc la începutul verii în Sâncrăieni, judeţul Harghita, prima de acest gen care a primit girul FRAS(Federaţia Română de Automobilism Sportiv), a arătat că interes ar exista. Totuşi, avem ceva: pasiunea unor oameni care îşi doresc ca acest sport să se dezvolte şi în România! Claudio Cuttaia, fost pilot în campionatul european pentru Iveco, şi Laurenţiu Apostol, managerul echipei Top Trucks Racing. Împreună au construit primul camion de curse de pe plaiurile mioritice.
„Tatăl meu, Angelo Cuttaia, un mare pilot de moto şi raliu, avea acest microb în sânge, cel al curselor. Evident, mi l-a transmis şi mie şi de la el am învăţat cam tot ceea ce ştiu. El a pus primele cărămizi în activitatea mea competiţională şi nu numai. Am făcut motocros, apoi am trecut la cursele de autoturisme. Şi, uite aşa, am ajuns la cursele de camioane şi în campionatul european. Am concurat nouă ani, până în momentul în care am fost implicat într-un accident grav, în urma căruia am stat şase luni în comă. Atunci, am fost puţin cam aproape de Dumnezeu!”, povesteşte râzând Claudio Cuttaia.
De mai bine de doi ani, italianul s-a stabilit în România. La Reşiţa! La cei 58 de ani ai săi, nu poate sta departe de cursele auto, căci sângele îi clocoteşte încă în vene. „Am trăit printre motoare toată viaţa. Am mirosurile de benzină, de motorină şi ulei în sânge! Aşa că, ajutat de Laurenţiu, m-am apucat de transformat un camion, astfel încât să poată participa la competiţii oficiale. Este vorba de o Scania cu motor de 18.000 cmc şi 900 de cai putere, un camion puternic şi robust, care este capabil să facă atât drift-uri, cât şi să ia parte la etapele de raliu. Cântăreşte mai bine de nouă tone şi trebuie să fii extrem de atent când participi la etape de viteză în coastă, mai ales că spectatorii stau destul de aproape de marginea drumului. Poate atinge fără probleme viteze mari, de 140-150 de kilometri pe oră, dar, fiind vorba totuşi despre un camion care goneşte pe un drum de munte, este indicat să mergi cu 110-120 de kilometri pe oră!”
Am stat în dreapta lui Claudio la Sâncrăieni, la tura de recunoaştere. Să faci un asemenea traseu cu un camion, la asemenea viteze, să iei virajele strânse cu frâna de mână… nebunie curată, vă zic!
Marea problemă a lui Claudio este lipsa de… concurenţi! „Mi-ar plăcea tare mult să avem un campionat naţional, să dezvoltăm aşa cum trebuie acest sport, mai ales că oamenilor le place, din câte se vede. Să luptăm între noi, să le oferim oamenilor spectacolul pe care îl merită! Şi zău că nu este imposibil… Un şofer de camion cu ceva experienţă poate ajunge destul de repede un pilot profesionist de raliuri. Trebuie doar să îşi dorească acest lucru! Are nevoie doar de antrenament şi de un camion pe care să se poată baza. Transformarea unui camion pentru curse costă undeva la 35- 40.000 de euro, dar nu este o sumă uriaşă pentru un sponsor.”, mai spune Claudio.
De altfel, la etapa din Sâncrăieni s-au înscris la clasa „amatori” mai mulţi şoferi care au concurat pe camioane standard. Sigur, cu nişte măsuri de siguranţă impuse, cum ar fi casca de protecţie, combinezonul şi prezenţa stingătorului de incendii. „A fost o surpriză fantastică să constat că există interes atât din partea concurenţilor, cât şi a spectatorilor şi a sponsorilor. Am descoperit oameni minunaţi care au aceeaşi pasiune, cum ar fi IVECO România, care s-a alăturat acestui prim demers fără nicio ezitare! Avem o mulţime de transportatori în România, foarte multe camioane şi foarte mulţi şoferi profesionişti. Cu toate acestea, din păcate, până acum nu s-au făcut multe lucruri în acest sport la noi în ţară. Cred că a venit momentul să avem şi în România un campionat de Truck Racing, să avem cât mai multe echipe, cât mai puternice şi care să ofere un spectacol sportiv de neegalat!”, susţine Laurenţiu Apostol, managerul echipei Top Trucks Racing.