Nu refuz nicio ocazie de a conduce un camion, fie el rigid sau articulat, mai mic sau mai mare, aşa că invitaţia celor de la Ford Trucks România de a face o plimbare de câteva zile a fost o bucurie imesă, ca şi cum Moş Crăciun ar fi venit mult mai devreme anul acesta. Spre deosebire de 2019, când l-am testat pe F-MAX încărcat pe traseul Bucureşti – Râmnicu Vâlcea şi retur, de data aceasta am plecat doar cu capul tractor.
L-am preluat dimineaţa devreme, la ora 6 fiind deja plecat din curtea Ford Trucks România. Mă aştepta cuminte în garaj, spălat şi pregătit de drum. Avea puţin peste 1.000 de kilometri în bord. Deci, nou-nouţ! De altfel, să îţi intre în nări de la primele ore ale zilei mirosul acela de maşină nouă nu se poate povesti prea uşor. Trebuie să simţi chiar tu asta! După o scurtă verificare a actelor camionului şi a prezenţei la bord a echipamentelor de strictă necesitate (vestă reflectorizantă, extinctor, trusă medicală, cale etc), am pornit la drum, centura Capitalei fiind prima porţiune străbătută. O şosea întunecată, aglomerată şi murdară… Dar n-aveam de gând să las asta să îmi strice bucuria de a fi la volanul lui F-MAX. Din fericire, am virat repede spre Târgovişte! Drumul a fost destul de liber, aşa că am ajuns destul de repede în acest oraş. Dar niciunul dintre noi, Alex(prietenul care m-a însoţit), eu sau F-MAX nu luasem micul-dejun, aşa că ne-am oprit într-o staţie de alimentare. Eu şi Alex, câte un sandviş şi o cafea, iar “Max” a primit nişte motorină. Vreo 200 de litri! M-am uitat puţin ciudat la el, recunosc… “Motorul e nou, mergem prin munţi, mai stăm cu motorul pornit ca să facem fotografii… Eşti sigur că îţi ajung?” A insistat că da, aşa că ne-am văzut de drum, spre Rucăr. Bine, după trei zile şi peste 700 de kilometri parcurşi, aveam să îi dau dreptate. Nu doar că i-au ajuns cei 200 de litri, dar i-au şi rămas…
La Voineşti, am mai făcut un popas. De data aceasta, la taraba lui nea Auraş, ca să luăm nişte mere. Mult prea mari şi frumoase ca să trecem indiferenţi pe lângă ele! În plus, o ocazie excelentă de a sta de vorbă cu oameni interesanţi. Aşa am aflat, de exemplu, că 2020 nu a fost un an prea bun nici pentru nea Auraş, care vinde fructe din propria livadă de-o viaţă. “Să se ducă odată anul ăsta, ne-a căpiat pe toţi! De obicei, e plin de turişti pe aici, care-mi cumpără şi mie merele sau ce fructe mai am. Anul ăsta a fost cam pustiu! Am vândut mere, dar nu ca în alţi ani!” Am luat vreo 10 kilograme şi am primit cadou nişte pere, o vorbă bună şi o apreciere pentru camion. “Mulţumesc că aţi oprit la mine, să mai veniţi! Dacă sunt sănătos, mă găsiţi tot aici! Frumos camion aveţi, să-l stăpâniţi sănătoşi!”
Apoi, am trecut prin Rucăr şi am început urcarea spre Bran. Aşa am dat şi de prima zăpadă din această iarnă! Nu era un strat gros de omăt, dar era suficient pentru a schimba radical peisajul şi pentru a-ţi încânta privirea. Am urcat încet, în ritmul camioanelor încărcate pe care le aveam în faţă, dar nu ne grăbea nimeni, aşa că am putut să ne bucurăm de acele momente. Aproape de Bran, am mai făcut un popas pentru nişte fotografii şi pentru a simţi “mirosul de iarnă”. Apoi, o scurtă oprire lângă Castelul Bran şi am pornit spre Braşov pe o ceaţă destul de deasă. Ceaţă care ne-a împiedicat să avem şi o fotografie cu F-MAX având în fundal Cetatea Râşnov. Cine ştie, poate altă dată! Tot prin ceaţă am străbătut şi drumul dintre judeţele Braşov şi Harghita, urmând ca ultima porţiune de traseu să fie parcursă pe un soare puternic, aproape ca într-o zi de vară. Am mers direct la pensiune, l-am parcat pe MAX, am lăsat bagajele şi am plecat la o plimbare pe jos prin Miercurea-Ciuc.
A doua zi a fost dedicată sesiunilor foto-video, aşa că ne-am trezit devreme. Nu aveam multe ore de lumină natural, la 4 după-amiaza fiind întuneric deja. Ne-am învârtit pe lângă Miercurea-Ciuc, am urcat la peste 1.200 de metri altitudine pe şosele absolut spectaculoase, în zone în care nu vezi prea des un cap tractor. La un moment dat, într-o pauză, chiar am reuşit să frigem nişte slănină, pe care am mâncat-o cu pâine proaspătă ungurească. Staţi liniştiţi, n-am făcut focul la întâmplare, ci într-un loc special amenajat cu grătare. A fost un deliciu! Apoi, încă o sesiune de fotografii şi înapoi la cazare!
În a treia zi, am pornit spre casă. Pe de o parte, cu inima îndoită pentru că excursia se apropia de final. Pe de alta, bucuros că am în faţă un drum destul de lung cu “MAX”. Am schimbat traseul, ca să vedem şi alte locuri, aşa că am luat-o spre Cheia şi apoi spre Ploieşti. Doar nuanţele brune şi roşcate ale pădurii ne mai aminteau că suntem la sfârşitul lunii noiembrie. Altfel, ai fi jurat că eşti cel mult în septembrie. Frâna de motor şi frânele auxiliare au lucrat mult şi pe acest drum virajat, dar F-MAX s-a comportat exemplar, aşa cum a făcut-o întreaga excursie.
Cel mai mult i-a plăcut pe autostradă, evident. Acolo este în “mediul” său, fiind gândit pentru transport pe distanţe mari. Activat pilotul automat adaptiv, setată o distanţă de siguranţă mai mare faţă de cei din faţă, muzica pornită, soare… Şi vreau să vă mai spun ceva… Chiar şi fără remorcă după tine, îţi poţi da seama când un camion are “viaţă” în el sau nu. F-MAX este liniştit de felul lui, stă cuminţel şi îşi vede de treburile lui dacă eşti în regim de croazieră. Apoi, când îl duci pe drumuri ca Rucăr – Bran sau Cheia – Ploieşti, parcă tresare, se scutură şi e alt “animal”. Motorul de 12.700 cmc cu 500 de cai putere devine brusc mai nervos, iar frâna de motor este absolut senzaţională!
Dar mai multe despre performanţele tehnice, dotările şi confortul lui F-MAX puteţi citi în articolul realizat anul trecut, când am fost cu el încărcat până la Râmnicu-Vâlcea: https://infocamioane.ro/2019/05/17/ford-f-max-un-camion-cinstit/
