Încet, dar sigur, vehiculele electrice vor face tot mai mult parte din vieţile noastre. Nu mă încântă ideea, recunosc, dar, în acelaşi timp, este clar că trebuie făcut ceva în privinţa poluării, în special în marile oraşe. Tendinţa este evidentă şi va deveni noul „normal” în câţiva ani, iar copiii sau nepoţii noştri se vor uita în urmă şi vor râde de maşinile pe care le conduceam, aşa cum râdeam noi de părinţi la apariţia telefoanelor mobile.

Cu aceste gânduri în minte am preluat în teste una dintre autoutilitarele electrice de la Mercedes-Benz, eVito. Mă rog, şi cu teama că voi rămâne undeva, pe marginea unui drum, fără curent în baterie…

La o primă privire, dacă nu este colantată, nu îţi dai seama că ai în faţă o autoutilitară electrică. Arată ca orice Vito, nici mai mare, nici mai mic, nici mai înalt, nici mai scund. Singurele lucruri care trădează apartenenţa electrică a acestei maşini sunt cele trei embleme aşezate în spatele şi pe laterale: „eVito” şi „electric”. Altfel, ai spune că ai de a face cu un Vito obişnuit, gata de pus la muncă, aşa cum îl ştim. Inginerii de la Mercedes-Benz au reuşit să păstreze neschimbate caracteristicile maşinii prin „ascunderea” bateriei în podea. Este o baterie de 41 de kW, care asigură o autonomie de 160 de kilometri pentru un vehicul cu o masă maximă admisă de 3.200 de kilograme. Sarcina utilă este de 1.015 kilograme, volumul de încărcare fiind de 6 metri cubi.

Evident, când am văzut ce autonomie îmi oferea eVito, mi-a crescut puţin pulsul. Aveam planuri de sute de kilometri cu ea, să merg să aduc nişte murături de soacră-mea de la Râşnov, poate să dau o fugă până la mare… Apoi, am pornit dezaburirea şi, brusc, au dispărut 20 de kilometri! Din cei 161 de kilometri pe care computerul de bord îi arătase iniţial, mai aveam doar 141… Panică, panicăăă! Oricum nu aveam ce face aşa că am ieşit din curtea reprezentanţei Mercedes-Benz. Am făcut-o într-o linişte desăvârşită, de parcă furasem maşina. Un mic ţiuit specific motoarelor electrice şi… dus am fost! Ai spune că 116 cai putere sunt puţini pentru o asemenea maşină. Ei bine, căluţii MB mânâncă „jăratec” direct de la priză, aşa că sunt mai năzdrăvani decât ceilalţi. Am ajuns imediat la viteza maximă, eVito fiind limitat electronic la 80 km/h. Dacă vrei mai mult, aceasta poate fi crescută până la 120 km/h, dar nu văd rostul. Afli imediat de ce…

Abia ce atinsesem în linişte viteza maximă că a trebuit să încetinesc. Era vineri, iar centura Capitalei era aglomerată foc. Nu că ar conta neapărat faptul că era vineri… La decelerare, acul „turometrului” a trecut imediat pe „charge”, căci eVito ştie să recupereze energia obţinută din frânare. Şi, poc, un kilometru în plus la autonomie! Din câteva frânări pe centură, am reuşit să obţin… trei kilometri în plus! O victorie mică, dar importantă pentru mine… Cu ajutorul padelelor aflate în spatele volanului, poţi selecta gradul de recuperare. D-, D, D+ şi D++. Pe durata celor trei zile, eu am folosit D-, acesta fiind modul cu cel mai mare grad de recuperare. Practic, nici nu mai ai nevoie să apeşi pedala de frână, fiind suficientă ridicarea piciorului de pe cea de acceleraţie. Evident, pentru a nu provoca accidente, luminile de frână se aprind automat în modul D-. La capitolul moduri de conducere, eVito are trei: Eco, Eco+ şi Confort, Eco+ fiind cel mai economic dintre ele.

Bine, când am scăpat de aglomeraţie, şi am ajuns la o viteză de ”croazieră” de 70 km/h, „bonusul” despre care vă spuneam mai devreme s-a dus repede, căci eVito nu mai avea de unde să recupereze energie, doar consuma. Undeva la 26-27 kWh/100 de kilometri. Asta cu o „încărcătură” de circa 100 de kilograme, adică eu!

Hai să vorbim şi despre dotări. Computer de bord, sistem de climatizare semi-automat, oglinzi încălzite, scaun încălzit pentru șofer, geamuri electrice, două boxe audio şi… cam atât! Nu există inslalat un sistem audio, îţi pui tu dacă vrei. Dar va consuma curent, deci alegerea este a ta. Evident, nu lipsesc sistemele de siguranţă, nu trebuie să îţi faci griji. Lipsa „casetofonului” nu este o problemă, din punctul meu de vedere, însă lipsa unei mufe care să permită încărcarea rapidă, da!

Proiectanţii eVito au decis ca maşina să fie încărcată la cea mai lentă priză dintr-o staţie, adică Type 2. E drept, e mai rapidă decât priza de acasă, dar tot lentă e, încărcarea având o durată de aproximativ 6 ore. E al naibii de frustrant dacă vrei să te plimbi cu maşina cum am făcut-o eu, nu şi dacă ai cumpărat una sau mai multe pentru o afacere. Căci la asta s-au gândit inginerii Mercedes-Benz, nu la sesiuni foto prin jurul Bucureştilor.

Raţionamentul german a fost aşa:

  • Cine cumpără un eVito?
  • O firmă de curierat, o companie din industria HoReCa, o spălătorie chimică etc.
  • Ce distanţe parcurg maşinile unor astfel de companii într-o zi de lucru?
  • 100-150 de kilometri
  • Ce facem la încheierea unei zile de lucru?
  • O punem la încărcat şi dimineaţa o găsim pregătită de muncă!
  • Alles gut!

De altfel, pe site-ul Mercedes-Benz scrie mare: “această maşină a fost proiectată pentru rute URBANE, RECURENTE, cu un PROGRAM BINE DETERMINAT. eVito este potrivit pentru toate aplicaţiile, DACĂ ţineţi cont de autonomia şi durata de încăcare!”

Aaaa, păi eu am citit „instrucţiunile” abia după ce am predat maşina, scuze!

PS: în versiunea standard, eVito costă 50.000 de euro cu TVA. Unii vor spune că e mult, dar dacă aduni scutirile de taxe şi impozite plus costul carburantului…