În primăvara lui 2020, Volvo Trucks îşi lansa într-un mod absolut spectaculos(un stil caracteristic deja) noua gamă de camioane, prin construirea celebrului turn din camioane. Noile modele, FH, FH16, FM şi FMX, au fost puse unele peste altele, formând un turn înalt de 15 metri şi greu de 58 de tone, în vârful căruia a stat preşedintele Volvo Trucks, Roger Alm. „Aceasta este cea mai mare lansare realizată vreodată la Volvo Trucks. Trebuie să recunosc, să stau în vârful turnului pentru acea filmare… nu a însemnat deloc o zi obişnuită la birou. Şi adevărul este că am un oarecare respect pentru înălţimi… Hai să spunem că sunt un tip cu picioarele pe pământ!”, mărturisea Roger Alm.

Proiectarea şi construirea turnului de camioane a durat o lună, fiind supus la numeroase teste pentru a putea fi condus în siguranţă pentru acea reclamă. Care a fost prima „cărămidă” din acea turn? Cel mai dur camion dintre cele patru… Adică noul FMX! În cazul acela, unul echipat cu o punte tandem de 38 de tone…

Toamna trecută, noua gamă a fost lansată şi în România, în prezenţa ambasadorului Suediei la Bucureşti, Therese Hyden, care nu a ezitat să conducă noile camioane pe circuitele on şi off-road de la Academia „Titi Aur”. Acum, noua gamă Volvo Trucks a intrat în producţia de serie, iar primul care „mi-a căzut în mână” pentru drive-test a fost exact „baza” celebrului turn, noul FMX!

Soarele nu se ridicase încă pe cer când am ajuns la sediul Volvo Trucks. Plănuiam ca la ora 6 să plec la drum către Mihail Kogălniceanu, spre cariera de piatră Ekodep, astfel încât să nu prind mare aglomeraţie pe centura Capitalei. Până am mutat echipamentele de filmare din maşina mea în cabina lui FMX, până una-alta, au apărut primele raze roşiatice ale soarelui, care l-au învăluit imediat. „Îmbrăcat” în noua culoare de muncă, denumită „Raven”, scăldat în lumina roşie şi cu farurile aprinse, noul FMX părea să meargă la război. Şi dacă tot suntem aici, hai să vorbim puţin despre…

Exterior

Aici, schimbările pe care proiectanţii Volvo Trucks le-au făcut nu sunt radicale în comparaţie cu modelele precedente. Aspectul exterior este în aceeaşi linie cu stilul Volvo Trucks cu care suntem obişnuiţi. Au fost restilizate și emblematicele faruri în formă de V, luminile de zi şi cele de staţionare fiind cu tehnologie LED. Întregul bloc optic este apărat de protecţii din oţel, care te pot scuti de cheltuieli neprevăzute. Opţional, noul FMX poate fi echipat şi cu faruri LED. S-au făcut schimbări şi la grila radiatorului, dar sunt destul de subtile. O altă schimbare este legată semnalizările laterale, care au fost mutate de pe colţurile cabinei pe portiere. O „manevră” cu dublu rol, atât estetic, cât şi funcţional, căci acestea sunt acum şi mai vizibile în trafic. Dacă te uiţi puţin pe sub el şi în jurul său, vei constata că noul FMX este pregătit pentru cele mai dificile terenuri, fiind dotat cu scut de oţel pentru baia de ulei, punţi şi şasiu zdravene, o gardă la sol respectabilă, bară de susţinere montată pe cabină în partea de sus, bară antiîmpănare reglabilă montată din fabrică şi alte „mici detalii” care îţi sporesc încrederea în acest camion.

După ce ai dat o tură în jurul camionului, următorul pas este să urci în cabină, nu? Deschizi portiera şi dai peste următoarea modificare făcută de inginerii Volvo Trucks: scările! Ele au fost îmbunătăţite, toate trei fiind realizate dintr-un material antiderapant, pentru un plus de siguranţă la urcare sau coborâre. În plus, noul material folosit permite curăţarea uşoară a acestora la terminarea unei zile de lucru. Ai urcat cele trei scări şi păşeşti într-un cu totul nou…

Interior

Atunci când lucrezi pe un camion, interiorul este cel care te interesează cel mai mult, nu? E important să arate bine şi la exterior, evident, dar contează cu adevărat cum te simţi în el după ce ai condus ore în şir. Ei bine, adevăratele schimbări aici se văd. În cabină! Primul lucru pe care îl vei remarca, mult înainte de a învârti cheia în contact, este atmosfera din noul FMX. Practic, e cu totul altă lume. Pe cât de „încordat” este la exterior, pe atât de „blajin” este la interior. Dar prima senzaţie pe care o ai când urci în noua cabină este de… lumină! Asta se datorează redesenării stâlpilor frontali, coborârii liniilor uşilor şi a creşterii suprafeţelor vitrate. În plus, „stilistul” Volvo Trucks a avut grijă ca FMX să aibă parte de aceeaşi linie interioară cu cea a celorlalte modele din gamă. Este un camion de construcţii, dar cine zice că trebuie să se simtă ca unul la interior? Panoul de bord este complet digital şi poate fi configurat după bunul plac al fiecărui şofer, iar un ecran tactil lateral de nouă inch îţi oferă toate informaţiile legate de funcţiile camionului, precum şi acces la sistemul de infotainment al acestuia. Tot aici vei putea vedea imaginile redate de cele maximum opt camere video care pot fi montate pe FMX. Eu m-am bucurat de avantajele unei singure camere, montate central, în spate şi pot să spun că ajută enorm la mersul cu spatele. Opt? Nici nu mai zic…

De altfel, întreaga interfaţă este una complet nouă şi permite păstrarea mâinilor pe volan pe tot parcursul zilei, fără a pierde din atenţie sau control. Noul FMX ştie să recunoască şi comenzile vocale, deşi ai la o „întindere de mână” toate butoanele, iar volanul poate fi reglat aşa cum doreşti cu ajutorul funcţiei de înclinare a acestuia. Fiecare buton de pe consolă este uşor de citit şi oferă camionului un aer amestecat de: ordine, eficienţă, simplitate şi, în acelaşi timp, materiale premium. Tot pe consola centrală a apărut şi o „rotiţă”, cea care comandă activarea sau dezactivarea diferenţialelor. Acestea te vor scoate din necaz dacă intri cu FMX prin noroi sau nisip!

Ajungem şi la preferata mea, maneta schimbătorului de viteze I-Shift! Aceasta este integrată în scaun şi mai la îndemână de atât nu are cum să fie… Practic, laşi mâna dreaptă în jos şi gata, ai găsit-o! Nu trebuie să te întinzi spre consola centrală, nici să cauţi prin spatele volanului, e chiar la mâna ta. Seamănă cu maneta de gaze din cockpit-ul unui avion şi este extrem de uşor de folosit. Poţi selecta modul automat sau manual, în funcţie de configuraţia terenului, şi poţi activa treptele de forţă.

Cabina de zi a lui Volvo FMX, versiunea condusă de mine, are o înălţime interioară de 157 de centimetri, la fel ca a variantei de cabină cu pat pentru o singură persoană. Este disponibilă şi versiunea de cabină Globetrotter, cu spaţii de depozitare mai mari şi paturi pentru două persoane, care are o înălţime interioară de 196 de centimetri. Sunt disponibile şi două variante de climatizare, manuală sau automată, cu sistem de filtrare dublu pentru FMX, precum şi sisteme de încălzire staţionară. Din fericire, eu m-am bucurat de avantajele sistemului automat…

Motorizare/transmisie/ţinută de drum

Pentru modelul FMX, Volvo Trucks oferă un singur tip de motor, cel de 13 litri Euro 6. În schimb, oferă mai multe niveluri de putere, de la 420, până la 540 de cai putere. Eu l-am condus pe cel de 420 de cai, care are un regim de funcţionare economic cuprins între 950 şi 1.400 de rotaţii pe minut şi oferă un cuplu maxim de 2.100 Nm. După mai bine de 500 de kilometri parcurşi, pot spune că este un motor vioi, pus în valoare de transmisia excelentă cu 12 trepte. Nici în ambuteiajele de pe centura Capitalei, nici în cariera de piatră, FMX n-a avut vreun rateu, nicio bâlbă. A ştiut exact când să schimbe şi, foarte important în cazul unei basculante, când să NU schimbe treapta de viteză. S-a adaptat mereu la gradul de încărcare şi la configuraţia terenului. Încărcat cu 15 tone în spate, ieşirea destul de abruptă din groapa carierei a fost făcută pe modul „automat”. Am vrut să văd dacă ştie ce urmează să facem. Şi a ştiut, căci multitudinea de senzori cu care este echipat FMX i-au „şoptit” acestuia că n-ar da prea bine să schimbe treapta de viteză exact înainte să ajungem în vârf. Se putea încărca mai mult de atât? Evident, dar nu acesta a fost scopul sesiunii de drive-test! Noul FMX, în configuraţia condusă de mine, are o sarcină utilă de 32.500 de kilograme, cu un volum al benei de 18,8 metri cubi. Gol, noul FMX cântăreşte 15.500 de kilograme, aşa că Masa Totală Maximă Admisă este de 48.000 de kilograme. Pentru cei care pun „cu vârf” sau în cazul în care intri pe terenuri şi mai dificile, transmisia I-Shift cu trepte de forţă şi diferenţialele blocabile vor deveni principalele „arme” la urcare. La coborâre, se va adăuga şi frâna de motor VEB+, care dezvoltă până la 375kW forţă! Practic, fie că urci, fie că mergi la vale, îţi setezi din timp treapta de viteză pe modul „manual”, blocarea diferenţialului spate sau şi a celui inter-axial (dacă este cazul) şi nu vei avea emoţii deloc. Dacă mai ai şi punte faţă motoare (eu n-am avut…), disponibilă pentru versiunile 4×4, 6×6, 8×6 şi 10×6, „zbori” prin orice carieră!

Ce am mai remarcat la Volvo FMX? Direcţia dinamică! Te vei bucura de ea în special la viteze mici, acolo unde, de obicei, e nevoie de multă forţă pentru virare. Zici că suedezii i-au pus lui FMX un motor separat doar pentru direcţie, atât de uşor se manevrează!

Evident, ar mai fi multe de spus despre noul Volvo FMX. El poate fi configurat în nenumărate feluri: punte tandem liftabilă, punţi portante în spatele punţii motoare, şei de cuplare, frână anti-forfecare pentru remorcă, retarder hidraulic… Câte şi mai câte! Numai culorile şi nuanţele disponibile sunt peste 650…

Cu ce am rămas după o zi întreagă petrecută la volanul noului Volvo FMX? Cu o senzaţie de… bine! Un camion docil şi previzibil, dur la exterior şi blând pe interior…