Fie că eşti şofer profesionist, fie că deţii o firmă de transport sau eşti un dispecer, e aproape sigur că ai auzit de „Poveşti de prin parcări”, o pagină de Facebook care tratează cu mult umor şi autoironie problemele de zi cu zi din acest domeniu. Dacă nu ai auzit de ea, caut-o acum, sigur vei găsi acolo o glumă sau o caricatură care să-ţi facă ziua puţin mai bună…
Chiar săptămâna trecută, „Poveşti de prin parcări” şi al ei „Gicu” au împlinit cinci ani. Cinci ani în care a adunat peste 145.000 de urmăritori, o performanţă absolut notabilă. Dară cine se „ascunde” în spatele acestei pagini? Sunt mai mulţi oameni care scriu, e unul singur? Cum a ajuns la un număr atât de mare de urmăritori într-un timp atât de scurt?
Cei mai mulţi ştiţi deja, pagina este a lui Cosmin Vicenţiu, un gălăţean de 35 de ani, care a acceptat să îmi spună povestea sa şi a paginii „Poveşti de prin parcări”, astfel încât şi eu să o pot spune mai departe.

Cum a ajuns şofer profesionist

„În copilărie visam să devin pilot de avioane. Mi se părea ceva magic când vedeam câte un avion zburând pe cer și vroiam să ajung și eu acolo sus, printre nori. Eu locuiam aproape de centura Galațiului și zilnic vedeam camioanele ce tranzitau orașul sau ieșeau din combinatul siderurgic încărcate cu rulouri de fier și-mi imaginam cum era să fii șofer de camion. În familie nu am avut șoferi de camion sau pe cineva să mă inspire spre această meserie. Doar bunicul meu era șofer de ambulanța pe TV 35 și îmi amintesc că de fiecare dată când se oprea la noi trebuia sa cobor să-l împing că nu pornea. Eu tind să cred că meseria asta m-a ales pe mine și nu viceversa deoarece destinul, să spun așa, mă împingea spre asta. La liceul Auto intrasem din prostie, dintr-o greșeală ce-o făcusem la completarea formularului pentru alegerea liceelor, cu toate că părinții mei ar fi vrut să devin altceva. Apoi mi-am dat seama că meseria asta devenise un fel de pasiune și visul meu în același timp și abia așteptam momentul să încep să conduc singur un camion.”, povesteşte Cosmin.

Care a fost prima cursă

„Primul camion cu care am început în 2007 a fost un Iveco Turbo Star Eurotech de 420 cai cu schimbător semiautomat. Prima mea cursă a fost Italia-Spania încărcat cu lăstari de viță de vie. A fost un coșmar pentru mine! Habar nu aveam să dau cu spatele sau sa decuplez remorca, nu fusesem cu nimeni în echipaj să-mi arate sau să mă învețe, m-am trezit deodată cu un ditamai camionul pe mână și drumul spre Spania desenat pe-o coală de A4. Făcusem febră la mâini la cât de strâns țineam volanul. Și nu voi uita niciodată prima cursă deoarece am rămas blocat cu camionul prin centrul unui orășel. A fost un oribil pentru mine, spărsesem două semnalizări la mașinile parcate, poliție peste tot, plus un sens giratoriu trecut pe de-a dreptul.”, mai spune Cosmin Vicenţiu.

De ce a plecat din România

„Sunt plecat din România din 2007 în Italia. Am ales să plec deoarece nimeni nu-mi acorda vreo șansă să-mi îndeplinesc visul de a deveni șofer. În plus, câteva experiențe negative la locurile de muncă m-au motivat să plec. Până să plec, începusem să muncesc la unele ateliere auto, dar țeapa luată de două ori m-au făcut să-mi schimb percepția de a munci în România. Am ales Italia pentru că pe atunci toată lumea pleca în Italia, cunoaștem câteva persoane aici și, în plus, era și mătușa mea ce mă putea ajuta la început. În acest moment este destul de greu să mă mai întorc în România deoarece am copiii crescuți aici, am casa mea și îmi este cam greu. Dar nu neg că am unele momente când aș vrea să mă întorc. De fapt, am încercat cu câțiva ani în urmă să mă întorc, dar ofertele de muncă din România, mai ales din zona Galațiului, erau slabe sau prost plătite. Aşa că am decis să rămân în Italia. Dar nu se știe niciodată ce ne va oferi viitorul.”

Ce îi place şi ce nu îi place la meseria de şofer

„Ce iubesc eu la această meserie? În primul rând, este libertatea ce ți-o oferă, peisajele, fiecare răsărit sau apus admirat și nu în ultimul rând satisfacția de a face ce-mi place. În schimb, nu-mi place unde a ajuns meseria asta și ma refer la tot ce se întâmplă în jurul nostru, prin parcări sau oriunde te duci la încărcat sau descărcat. În primul rând, a dispărut respectul pentru această categorie. Zi de zi vedem noi cazuri de furturi, de agresiuni prin parcări și nimeni nu face nimic. Și nu în ultimul rând, a dispărut unitatea dintre șoferi. Iar asta e chiar trist… Din păcate, noi, şoferii profesionişti români, nu suntem văzuți tocmai bine, ci mai degrabă ca o mână ieftină de muncă sau hoți, de ce să nu recunoaștem asta. Și să schimbăm imaginea asta este destul de greu pentru că, în general, nu vorbim despre imaginea unui singur om, ci mai degrabă despre imaginea unei țări. Iar ei ne văd că pe o țară de mâna a doua.”, mărturiseşte el.

Cum a apărut pagina „Poveşti de prin parcări”

„Pagina a apărut în iunie 2016, eram prin Anglia și îmi venise ideea să fac o pagină cu întâmplările mele zilnice. Un scop anume nu a avut, devenise colțișorul meu liniște în care îmi lăsam imaginația să-și facă de cap în poveștile mele. De fapt povesti sau întâmplări zilnice le avem cu toții în meseria asta dar contează cum alegi să le vezi, ca pe-o problemă sau o întâmplare amuzantă. Numărul de urmăritori nu a contat niciodată pentru mine. Nu am urmărit niciodată câte like-uri am, câți urmăritori sau ce share-uri am. Scriu sau desenez pentru simplul fapt că îmi place, mă relaxează. Poate singurul scop al paginii este de a aduce un zâmbet pe fața tuturor după o zi dificilă pe străzi. De asta nu simt o presiune din partea nimănui. Nu pot să neg că nu mă așteptam să ajung la numărul ăsta de urmăritori , chiar sunt foarte plăcut surprins că lumea mă apreciază pentru ce fac, pentru imaginația și creativitatea mea și pentru că mereu am fost original, căutând idei noi pentru blog.”

Cum creează caricaturile

„Tot ce fac pentru pagină este făcut cu telefonul. De la povești, caricaturi și grupul de WhatsApp, toate cu telefonul. Recent m-am hotărât să cumpăr versiunea pro a aplicației pe care o folosesc la caricaturi, PicsArt. Telefonul, de altfel, mă ajută destul de mult, fiind un Samsung note 10+, folosesc Spen-ul pentru a desena cât mai bine. Pentru povești folosesc Notes, iar pentru grupul de WhatsApp o aplicație ce se numește WhatsApp Video, care, din păcate, nu se mai găsește în Play Store. Timpul de realizare este destul de mic. În funcţie de complexitate, este cuprins între 15 minute şi două ore.”, mai spune Cosmin Vicenţiu.

Ce conduce acum şi ce i-ar plăcea să conducă

„Acum efectuez transport național pe teritoriul Italiei, predominant zona de centru-nord , transportând în special componente pentru mașinile de cafea Delonghi sau bobine de pluriball, acele folii protective cu bule de aer. Camionul pe care il conduc acum este un MAN din 2014, 440 cai, tandem în format 7.80m și 7.80m. Dar, în scurt timp, îl voi schimba cu un camion nou, DAF de 480 cai, tot tandem, dar în formatul de 9.60m și 6m pregătit pentru curse internaționale. Mereu mi-am dorit să încerc transportul agabaritic. Am o admirație aparte pentru acest tip de transport. Sper ca într-o zi voi reuși să-mi îndeplinesc visul!”

Cine e „Gicu”?

„Sunt eu, eşti tu şi toţi şoferii de camion. Gicu suntem cu toţii pentru că el trăieşte prin noi şi toate întâmplările lui sunt ale voastre!”, mai spune Cosmin Vicenţiu.