În anii ’80- ’90, le vedeai pe toate drumurile, în fiecare zi. Erau ”normalul”, așa că nu ne miram prea mult când trecea una pe lângă noi. Acum însă, mașinile copilăriei noastre, camioanele SR, ZIL, DAC, ROMAN sau ”jeep-urile” Armatei sau ale Miliției/Poliției sunt o specie pe cale de dispariție. De ZIS nici nu mai are rost să vorbim… Puține au scăpat de cleștii nemiloșii ai încărcătoarelor REMAT. Și mai puține sunt cele care sunt în perfectă stare, atât din punct de vedere estetic, cât și mecanic.
La începutul lunii iulie, am avut ocazia de a vedea nu unul, ci vreo 25 de astfel de vehicule, toate în același loc: Retro Aplicația Militară Pitești 2021, primul eveniment dedicat vehiculelor militare organizat de Asociația ”Retromobil”. Manifestarea a reunit autovehicule fabricate în România, Rusia și Statele Unite ale Americii, veteranul evenimentului fiind un Dodge WC52, o mașină care a împlinit 78 de ani, 92 de cai putere și a prins Al Doilea Război Mondial.
”Îmi plăcea tipul ăsta de mașini americane de război de când eram copil. Pe asta am văzut-o pe un site în Olanda, am fost până la Hulz, la un olandez care era și el pasionat de mașini americane, de la care am luat-o cu 14.000 de euro, plus 2.000 de euro transportul până în țară. Dar nu vă gândiți că arăta atât de bine…”, mărturisește Constantin Romano.
O altă atracție a manifestării a fost celebrul camion Steagul Roșu(SR), reprezentat la paradă de modelul 132 M al lui Cristian Mălușelu. Un camion sclipitor, atât la propriu, cât și la figurat. ”Este un camion cu celebrul motor de 5.000 de centimetri cubi, V8 benzină, 140 de cai putere. În spatele acestui aspect al său se află multe ore de muncă și bani pe măsură… A fost desfăcut până la ultima piuliță, curățat, reparat, revopsit și apoi reasamblat!”, povestește Cristian.
De la paradă nu au lipsit celebrele Dacii și Aro-uri ale Miliției, Armatei sau Pompierilor, precum și celebrele TV-uri, GAZ-uri sau UAZ-uri, toate venind pe roți în Pitești. Un spectacol să le vezi!
”Este primul eveniment de acest fel dedicat exclusiv vehiculelor militare din România. Secția Autovehicule/Autospeciale Militare Istorice din cadrul Retromobil România are în componență peste 120 de astfel de vehicule și dorim să popularizăm această mișcare. Primim cu brațele deschise noi membri, pasionați ca noi, și plănuim ca astfel de parade să aibă loc cât mai des. De altfel, această Retro Aplicație va deveni o tradiție anuală, un bun prilej de a admira o parte din istoria noastră și de a afla mai multe despre aceste mărci!”, a declarat Mihai Sîrbu, președintele Secției Autovehicule/Autospeciale Militare Istorice din cadrul Retromobil România.
De altfel, totul ține de un singur cuvânt: pasiune! Dacă vrei să primești răspunsuri evazive, fă ca mine: întreabă-i câți bani au investit într-o astfel de mașină… Nu vei scoate ușor răspunsul de la ei! Bucuria și mândria deținerii unui astfel de vehicul istoric sunt mai importante de atât…