La numai doi ani din momentul lansării oficiale a modelului S-WAY şi aproximativ un an şi jumătate de când vă povesteam despre el AICI (https://infocamioane.ro/2020/10/08/drive-test-cu-iveco-s-way/), IVECO vine cu îmbunătăţiri pentru „nava amiral” a companiei. Trecerea de la Stralis, un nume intrat în istoria transporturilor, la S-WAY a fost oricum un pas uriaş, atât pentru producătorul italian, cât şi pentru fanii acestei mărci, aşa că ieşirea pe piaţă cu o îmbunătăţire a modelului abia lansat la doi ani pare o decizie… ciudată. La prima vedere…

Nimic nu este întâmplător, însă, evident! Nu li s-a năzărit inginerilor IVECO să iasă cu un model nou într-o bună dimineaţă. „Gata, ne-a plictisit, hai să mai scoatem un model!” Noul Iveco S-WAY, modelul 2022, este rezultatul cercetării şi dezvoltării continue, susţine producătorul, iar implementarea rezultatelor s-a dorit a fi cât mai rapidă.

Aşadar, cu ce vine nou S-WAY 2022? În primul rând…

Motorizarea

Este greu să fii competitiv pe piaţa transporturilor, când preţul carburantului a explodat. Ştim cu toţii, de cele mai multe ori, preţul final oferit pentru o cursă nu reflectă aceste scumpiri, aşa că, în lipsa unei soluţii, marja de profit scade de la o lună la alta. Nedorind sau neputând să crească tariful, singura opţiune cinstită rămâne scăderea cheltuielilor legate de consumul de carburant. Ei, fix aici şi-au dorit cei de la Iveco să intervină…

IVECO susţine că, în comparaţie cu Stralis, S-WAY consumă din start cu 4% mai puţin, şi asta doar prin redesenarea cabinei, făcând-o mai aerodinamică. Acum, producătorul italian ridică ştacheta şi mai mult, anunţând o scădere suplimentară a consumului cu până la trei procente. Cum? În primul rând, motorul Cursor 11 de 480 CP a dispărut, fiind înlocuit de unul de 13 litri, 490 de cai putere. Cel pe care l-am avut şi eu în test, de altfel… De ce l-au scos? S-a dovedit că, optimizat, Cursor 13 de 490 CP consumă mai puţin decât Cursor 11 de 480, aşa că… „fuori!” Gama a primit şi un propulsor de 530 de cai putere, tot Cursor 13, tot Euro 6 Step E. Deci, în total, faţă de un Stralis, noul S-WAY poate veni cu o reducere de carburant de 7%.

Între două ristretto, italienii au băgat „şurubelniţa” pe la sistemul de management al combustiei şi au reuşit să crească şi raportul de compresie. Glumesc la faza cu ristretto… N-au fost doar două, sigur!

Axe şi alte îmbunătăţiri

Motoarele Cursor 13 au fost cuplate la axe noi pentru puntea spate, axe cu reducţie simplă, mai eficiente şi ele. Sunt disponibile rapoarte mai lungi, de 2,31: 1, modificare utilă în drumurile lungi, de tip croazieră. Cum ajută? Prin scăderea turaţiei, ceea ce înseamnă automat consumuri mai mici.

A fost introdusă şi funcţia „Eco” pentru sistemul automat de climatizare, care elimină astfel consumul inutil de energie, iar pe stâlpii parbrizului au fost montate deflectoare care îmbunătăţesc fluxul de aer din jurul cabinei. În plus, producătorul susţine că acestea împiedică adunarea mizeriei pe lateralele camionului. Din fericire pentru galeria foto a acestui articol, eu am prins vreme bună spre mare, aşa că, deocamdată, acest aspect rămâne de verificat în viitor.

Tot la capitolul îmbunătăţiri, sunt demne de notat pompa cu debit variabil pentru sistemul de direcţie şi compresorul de aer decuplabil.

Conectivitate

Potrivit studiilor realizate de către inginerii IVECO, în ultimii ani, proprietarii de flote care au active serviciile de conectivitate avansată au declarat că au înregistrat o scădere a consumului de 3%. Trei procente la o flotă de câteva zeci, nu mai zic sute, de camioane… înseamnă mult! Chiar foarte mult! În plus, s-au înregistrat cu 20% mai puţin opriri neplanificate, iar asta înseamnă o productivitate mai mare, implicit… câştiguri mai mari.

Acum, în plus faţă de sistemul IVECO ON, noul S-WAY are la bord şi sistemul IVECO Driver Pal, care se bazează pe tehnologia Alexa de la Amazon. Trebuie doar să o întrebi pe Alexa, iar ea îţi va spune o mulţime de lucruri: cum va fi vremea, dacă este aglomerat pe ruta aleasă de tine, care e statusul camionului tău, dacă sunt defecţiuni sau nu, poţi discuta cu alţi şoferi sau chiar activa/dezactiva sistemul de climatizare înainte de a pleca de acasă spre camion. În acest fel, vei găsi o cabină gata încălzită sau răcorită!

 

Cum a fost

N-am să vorbesc prea mult acum despre condiţiile de la bord, căci am făcut-o în 2020, în articolul indicat la începutul articolului. Pe scurt, IVECO nu mai înseamnă ce ştiau unii că înseamnă. Confortul din cabină nu mai este acum pe locul doi… Nici despre ţinuta de drum, căci nu sunt prea multe de spus. Noul S-WAY trage cât se poate de bine, anticipează foarte bine urcările şi coborârile şi încearcă să fie cât mai eficient din fiecare picătură de motorină. Acum, cu noile tehnologii disponibile în cabină, este şi mai prietenos cu şoferul, în ton cu vremurile pe care le trăim.

Am să trec, în schimb, la ce interesează pe multă lume, şi anume:

Consumul

Fiind un camion destinat curselor lungi, pe autostradă, în regim de croazieră, dar şi pentru că în Portul Constanţa ies nişte poze senzaţionale, am ales traseul: comuna Glina (sediul IVECO)- câteva opriri pentru fotografii/filmări- Portul Constanţa Sud şi retur. Plecarea, la ora 7 dimineaţa, întoarcerea undeva în jurul orei 14. Semiremorca a fost încărcată cu saci de nisip care aveau o greutate de 19 tone. Condiţii meteo: ideale la dus, vânt puternic din faţă la întors!

Ce a ieşit în aceste condiţii şi cu mine la volan? Un consum la dus de 24,8 l/100 km şi unul de 28,5 l/100 km, deci o medie de 26,65 l/100 km pe un drum de aproximativ 430 de kilometri.

Mult, puţin? Aici, judecă fiecare, dar trebuie să ţineţi cont de condiţiile enumerate mai sus. Şoferul, condiţiile meteo şi încărcătura sunt toate „variabile” în această „ecuaţie”. Dacă schimbi doar una dintre ele, schimbi şi rezultatul!

„Alexa, publică articolul!”