Sau „Cum să pleci la drum cu o presupunere greşită”… V-am tot vorbit despre camioanele din noua gamă Volvo, lansată în 2020: FH, FH16, FMX şi FM. Dacă despre primele trei am scris deja şi puteţi găsi articolele pe site, rămăsesem dator cu un material dedicat celui mai mic camion din gamă, FM. Zilele acestea, am avut ocazia de a-l conduce, aşa că vă pot povesti despre el.  

Într-o zi de vineri, cu un trafic aglomerat pe Centura Capitalei şi o încărcătură de puţin peste 16 tone, am pornit la răsăritul soarelui spre Portul Constanţa. Primele ridicări de sprânceană din partea mea au apărut la intrarea pe Autostrada 1 spre centură, pe banda de accelerare, când, pentru o fracţiune de secundă, m-am întrebat dacă nu cumva am uitat să cuplez remorca. Da, tonajul nu a fost cel maxim, dar, cumva, pornisem la drum cu ideea că FM este mai mic decât FH, deci mai firav şi mai puţin puternic, aşa că se va simţi un efort destul de mare chiar şi cu 16 tone în cazul său. Prima repriză mai serioasă de acceleraţie, iar Volvo FM îmi dăduse deja primul „bobârnac”. Strike 1, cum s-ar zice în baseball! Câte au mai fost până la finalul zilei? Destule, dar hai să vă prezint şi camionul…

La exterior

La exterior, noul FM pare un FH intrat puţin la apă. Un fel de „Me” şi „Mini Me”… Păstrează aceleaşi elemente de design, scoase în evidenţă mai ales de blocurile optice cu LED în celebra formă V, mai subţire şi mai ascuţită decât era la gama precedentă, şi de semnalizările montate pe portiere. Important de spus este că farurile chiar sunt cu LED, nu vorbim despre o combinaţie „bandă LED + bec clasic”. Grila faţă a fost redesenată şi ea, la fel şi oglinzile, dar, din acest puncte de vedere, schimbările sunt destul de subtile. În rest, cu excepţia geamurilor coborâte spre stâlpii faţă pentru o vizibilitate mai bună în zonele urbane, un FH mai mic…

La interior

În comparaţie cu vechea generaţie FM, cabina noului model este complet schimbată, fiind în aceeaşi linie cu întreaga gamă actuală. Primul lucru pe care îl observi este accesul extrem de facil în cabină, FM având doar două trepte de urcare/coborâre, asta deoarece cabina este montată mai jos pe şasiu. Partea bună? Fiind un camion destinat transportului local sau regional, vei resimţi mai uşor urcările şi coborârile mai dese. Practic, din doi paşi destul de mici, eşti pe scaun sau jos, lângă camion. Camionul testat avea cabina Globetrotter, cea mai mare din cele şase disponibile, cu două paturi şi frigider. La acel capitol, totuşi, asemănarea cu FH este neavenită. Deşi suntem tentaţi să îi comparăm cabina cu a unui camion proiectat şi construit pentru distanţe mari, Volvo FM nu a fost gândit pentru un astfel de tip de transport. Da, tunelul central rezultat în urma aşezării coborâte a cabinei şi spaţiul interior mai mic nu îl fac potrivit pentru „comunitate”, cu atât mai puţin în echipaj. Nu este un camion în care să dormi cu lunile, nici măcar cu săptămânile, daaar, pentru o noapte sau două pe săptămână, este chiar în regulă. Înălţimea maximă în cabina Globetrotter este de 201 centimetri, în zona tunelului central fiind de 157 centimetri. Patul de jos măsoară 70×200 centimetri, cu o saltea cu arcuri separate de o grosime de 16 centimetri. În cazul patului de sus, există două dimensiuni disponibile, de 60×190 centimetri sau 70×190 centimetri.

În rest, avem sisteme de depozitare interioare şi exterioare, suporturi pentru pahare şi sticle, trapă care se poate deschide la 50 de milimetri, parasolar electric, panou de bord complet digital, sistem infotainment cu ecran tactil, sistem de climatizare automat sau manual, porturi USB şi centuri roşii! Nu pentru curse, deşi FM este foarte agil, ci pentru că avea pregătire ADR.

Motorizare, ţinută de drum

Noul Volvo FM poate fi echipat cu motoare de 11 litri sau de 13, cu puteri cuprinse 330 şi 460 de cai putere. Cel condus de mine avea 460 CP, adică de mijloc. Există şi motoare pe gaz, de 420 sau 460 CP, dacă vrei să te orientezi către astfel de carburanţi. În cazul motorului testat, cel de 460 de cai diesel, regimul de lucru economic este între 950 şi 1.400 de turaţii/minut, cu un cuplu maxim de 2.300 Nm între 900 şi 1.400 rpm. Camionul condus până la malul mării era echipat cu sistemul de frânare auxiliară pe evacuare VEB+, care generează o forţă de 375 kW, sistem care şi-a arătat din plin veleităţile pe dealurile dintre Cernavodă şi Constanţa. Chiar şi fără retarder, noul FM poate genera destulă forţă pentru a încetini şi opri în siguranţă un ansamblu de 30-40 de tone. Evident, nu lipsesc nici celelalte sisteme de siguranţă, inclusiv camerele video care pot fi montate opţional.

Ca de obicei, cutia de viteze I-Shift cu 12 trepte s-a comportat impecabil, fără să dea semne de oboseală nici în marea aglomeraţie de pe Centura Capitalei, unde, doar la Otopeni, am făcut vreme de o oră zeci de porniri de pe loc şi ne-am târât cu uimitoarea viteză de 5 km/h. La de fel de bine s-a comportat şi în Portul Constanţa, care, mai nou, este extrem de aglomerat din cauza războiului din Ucraina. În funcţie de specificul muncii, FM poate fi echipat cu I-Shift cu trepte de forţă sau cu dublu ambreiaj. De asemenea, poate primi o priză de putere montată fie pe cutia de viteze, fie direct pe motor.

Hai să vorbim şi despre consum…

  • 24,4 l/100 km pe Boltin Deal- Port Constanţa
  • 26,2 l/100 km pe Port Constanţa- Otopeni (blocaj de o oră)
  • Medie la finalul zilei(drum dus- întors + motorul pornit 1,5 ore în port pentru fotografii şi filmări + ambuteiajul de o oră din Otopeni): 27,2 l/100 km

 

Una peste alta, chiar dacă este cel mai mic (sau poate tocmai de asta), noul FM este, probabil, cel mai agil şi versatil camion din noua gamă Volvo. Este mai uşor cu două tone în comparaţie cu FH şi asta se simte, cu aceeaşi motorizare. Dar nu cum credeam eu, în mod negativ, ci tocmai invers. FM este mai sprinten, mai fâşneţ, mai jucăuş, numai bun pentru curse scurte sau medii. De asemenea, este camionul care poate primi nenumărate configuraţii, pornind de la tipul de cabină, până la şasiu şi punţi. Poate fi cap tractor cu suspensie integral pneumatică, dar poate fi la fel de bine şi camion rigid cu 5 punţi din fabrică, destinat construcţiilor. Poate avea şasiu foarte jos, jos, mediu, înalt sau foarte înalt, în funcţie de nevoile fiecăruia.

Uneori, esenţele tari chiar se ţin în sticluţe mici!