Ştim foarte bine deja, camioanele, în general, sunt construite pentru o singură misiune, fie că vorbim despre transport pe distanţe lungi, fie că activează în sectorul construcţiilor sau în domeniul activităţilor specializate. Adică nu prea o să vezi un camion de şosea într-o carieră de piatră, cum nu vei vedea nicio basculantă transportând marfă paletizată. E normal să fie aşa, doar că zilele trecute am avut ocazia de a testa un camion capabil să îndeplinească mai multe sarcini, în funcţie de nevoile din ziua respectivă, şi am fost plăcut surprins de versatilitatea sa.
Este vorba despre un IVECO X-Way, un camion pe care nu l-am mai condus până acum. L-am văzut, am urcat în el, dar n-am avut ocazia să plec la drum cu vreunul ca să văd cum se comportă. Evident, când cei de la IVECO România m-au invitat să îl conduc, am acceptat pe loc. Puţin mai târziu aveam să aflu că e un camion special, dotat cu macara extensibilă şi benă basculabilă trilateral, aşa că bucuria a fost şi mai mare.
„Dar unde te duci cu el, unde îl testezi, unde îl fotografiezi şi filmezi? X-Way e camion de şantier, dar, totuşi, acesta poate face transporturi şi pe distanţe medii… Are macara, poate opera fără probleme în medii urbane, la un depozit de materiale de construcţii, de exemplu. Dar are şi bena basculabilă… Deci aş putea căra nisip, pietriş sau pământ… Dar aş putea duce şi nişte paleţi cu dale… Deci unde fac testul?” Dileme, dileme, aşa că după îndelungi dezbateri interioare, am decis să o apuc spre est, spre cariera de piatră Ekodep, din judeţul Constanţa.
Recunosc că nu eram cel mai încântat de ideea unui drum de 500 de kilometri dus-întors cu un camion de construcţii, dar decorul carierei merita acest efort… Fie că vorbim despre basculantele 8×4, fie despre 6×4, se ştie că nu sunt cele mai confortabile la drumuri mai lungi. Ţopăie, zdrăngăne bena goală la aproape orice denivelare… sunt mai zgomotoase şi mai spartane din toate punctele de vedere… şi e normal să fie aşa.
Am ajuns dimineaţa la sediul IVECO, unde mă aştepta pregătit „Optimus Prime”. Am luat cheile, actele şi apoi am făcut un tur al camionului pentru o inspecţie vizuală. Îţi dai seama că e un vehicul dur de cum te apropii de el… Grilaje metalice peste faruri şi peste lămpile spate, parasolar şi girofaruri, anvelope off-road, grila neagră… Din lateral, iese în evidenţă chiar în spatele cabinei o macara Atlas zdravănă, roşie, cu multe butoane, panouri de comandă şi manetuţe, iar în spatele ei o benă cu obloane. „Super, toate acestea vor face şi mai mare gălăgie pe autostradă…” –mi-am zis în gând. Dar era un preţ pe care eram dispus să îl plătesc, aşa că am urcat în cabină, am pornit motorul şi am luat calea autostrăzii spre litoral.
Atunci când urc la volanul unei maşini pe care n-am mai condus-o, îmi place să „facem cunoştinţă” mai întâi. Vreau să ne obişnuim unul cu altul, să ne cunoaştem şi să ne simţim reciproc… Poate le sună ciudat unora, dar e un stil dezvoltat de-a lungul timpului… Drept urmare, am intrat pe A2 extrem de lin şi fără niciun fel de muzică în cabină. Doar climatizarea pornită, în rest… ascultăm motorul şi cutia! Bine, ar fi trebuit să le scriu în ordine inversă, căci cutia de viteze automată cu 12+2 trepte a fost prima căreia i-am acordat atenţie, atât la plecarea de pe loc, cât şi urcarea în trepte pe banda de accelerare de pe autostradă. Nicio smucitură, niciun „clanc”, totul foarte fluent şi discret. „Hmm, bine, las’ că văd eu în carieră dacă mai eşti aşa discretă şi capabilă… Prin jurul Capitalei şi pe autostradă nu e relevant” – mi-am spus eu în gând… Cred că aveam şi un mic rânjet în colţul gurii, căci ştiam ce o aşteaptă odată ajunşi lângă Mihail Kogălniceanu, nu ştiu sigur, dar acum, în timp ce scriu acest articol, îmi dau seama că X-Way-ul „rânjea” mai tare în timp ce mie-mi treceau prin minte aceste gânduri… Deja îmi dăduse prima „palmă”, căci nu zdrăngăneau nici bena, nici macaraua şi nici nu ţopăia la cea mai mică denivelare…
Apoi mi-am concentrate simţurile asupra motorului. Camionul testat era echipat cu un propulsor Cursor de 11 litri de 460 CP: „Prietene, te auzi tu frumos acum, dar îţi doresc succes unde mergem! Nu de alta, dar pari cam micuţ pentru cupa încărcătorului lui nea’ Vali. Vezi că nea Vali pune ca lumea în benă, nu se încurcă, iar acolo-s rampe de abia le urci pe jos… Aş putea pune pariu că o să dai în nas la primul deal şi că o să mă faci de râs!” V-am spus că am tot felul de monologuri interne…
Ajuns în carieră, l-am salutat pe nea Vali şi am făcut repede planul de bătaie. „Cât punem pe ea? O cupă ajunge, zic eu…”, mă întreabă operatorul încărcătorului frontal. Menţionez că o nea Vali încarcă acea cupă cu vârf, fiecare cântărind cam 8 tone. „Nu, nea Vali. O să punem două, să ştim o treabă.” „Eşti sigur?” „Da, vedem dacă mai iese din groapa asta!”
Aceste cuvinte au fost suficiente pentru nea Vali, care operează un Liebherr L576 de 26 de tone. Din câteva mişcări, bena basculabilă pe trei părţi Meiller-Kipper a fost plină cu vârf. Urma partea cea mai dificilă, urcarea din frontul de lucru spre suprafaţă, în zona de procesare. Camionul era echipat cu o transmisie 6×4 cu un mod de lucru special pentru off-road, dar am decis să îl testez pe modul normal, cutia de viteze fiind setată pe modul „Eco” chiar. Practic, l-am lăsat pe acelaşi mod de lucru ca pe autostradă.
După cum se vede şi în clipul video, camionul nu doar că a urcat rampa abruptă, plină de viraje şi cu o aderenţă precară din cauza prafului, dar a făcut-o susţinut, fără poticneli şi fără să dea vreo clipă senzaţia că se chinuie. Şi asta în modul „Eco”, repet… Am ajuns la suprafaţă, m-am învârtit prin zona de procesare ca să avem şi de acolo nişte imagini frumoase şi apoi m-am îndreptat spre cântar, ca să vedem exact despre ce a fost vorba. Rezultatul? 30.280 de kilograme, ceea ce pentru un 6×4 este uimitor! Să fie off-road şi fără efort, deja e genial! Dacă pe autostradă a surprins prin liniştea din cabină şi cursivitatea deplasării, X-Way a arătat că se simte cu adevărat bine în medii dificile. Să fie cât mai mult praf, urcări cât mai abrupte şi greutăţi cât mai mari! Acum îmi dau seama de ce au ales cei de la IVECO deviza pentru camioanele de construcţii „Treat me bad! (Tratează-mă rău!)”…
Nu puteam ieşi la şosea cu un asemenea tonaj, aşa că am descărcat tot în cariera Ekodep, în zona de procesare. Aici, bena basculabilă trilaterală şi-a demonstrat avantajele, căci poziţionarea camionului nu mai devine un aspect critic. Pur şi simplu aşezi camionul în poziţie şi decizi pe care parte trebuie sau ai chef să basculezi. În funcţie de hotărârea ta, muţi două bolţuri, cuplezi priza de putere, apeşi o manetuţă de lângă scaunul şoferului şi… gata! Marfa e jos! Ridicarea benei a fost rapidă şi cursivă, fără întreruperi şi fără să fii nevoit să îţi aprinzi o ţigară până basculează.
Despre macaraua Atlas nu vă pot spune prea multe din experienţă proprie. Nefiind autorizat ISCIR, nu am folosit-o nici măcar în carieră, dar ştiu că se pliază transversal, poate ridica până la 4.450 de kilograme (respectiv 2.330 kilograme cu braţul întins la maxim, 8,14 metri). Are tot felul de linii hidraulice, vreo cinci, inclusiv pentru cupă, supape de siguranţă, proiectoare, furcă pentru paleţi şi alte minunăţii care îţi fac munca mult mai uşoară.
De data aceasta, în concluzie am spun doar atât în privinţa camioanelor de şantier IVECO… „Tratează-le rău, le place!”
