Dacă ai orice legătură cu transporturile de marfă, atunci numele Blue River nu e unul nou pentru tine. Cu siguranţă ai auzit de această companie românească, sigur le-ai întâlnit camioanele prin ţară sau prin Europa. Şi, totuşi, şansele să cunoşti povestea acestei companii, de unde a pornit şi cum a ajuns să fie una dintre cele mai mari din România, cum se face că, acum, la 25 de ani de la înfiinţare, deţine cea mai mare flotă de camioane electrice de la noi, sunt destul de mici. Nu de alta, dar conducerea acestei firme este cam „atipică” şi nu se dă în vânt după apariţii în presă, fiind o prezenţă extrem de discretă. Cu toate acestea, mesajul meu scris către Alexandru Păun, General Manager Blue River, pe o platformă on-line, de a scrie şi împărtăşi povestea companiei, a primit de îndată un răspuns pozitiv.
De ce şi cum am ajuns să scriem despre Blue River? Zilele trecute, firma a sărbătorit 25 de ani de existenţă. E o performanţă, cu siguranță, dar altceva ne-a atras atenţia: faptul că la evenimentul aniversar a fost adus şi un camion vechi, un Roman Diesel 10.215 fabricat în 1988, camionul de la care avea să înceapă povestea a ceea ce acum înseamnă Blue River. Când vine vorba despre transporturi, sunt multe companii care au început cu un camion vechi şi au crescut de-a lungul anilor, este un scenariu destul de des întâlnit. Dar sunt extrem de puţini cei care au şi păstrat acel prim camion! Iar asta ne-a făcut cel puţin curioşi.
Cum a început Blue River
„Eu şi fratele meu, Marian, ne-am născut şi am crescut într-o familie simplă de agricultori din Vărăşti, judeţul Giurgiu. Nu te gândi că aveau vreo fermă sau ceva mare. Era o grădină în care ai mei cultivau mai multe feluri de legume, printre care si gogoşari. După 1989, bunicii au primit prin retrocedare o bucată de teren, iar producţia a crescut, mai ales că bunicul, care a fost tractorist la IMGB, şi-a dorit să aibă tractorul lui, iar in 1990 a cumpărat un tractor UTB 445, cu care a venit de la Braşov pe roţi, acesta neavând cabină.
Pentru că în jurul Bucureştiului erau multe familii care produceau legume, mulţi dintre aceştia mergeau prin ţară ca să le vândă. Drept urmare, au apelat şi părinţii noştri la această „strategie” de vânzare şi aşa am început să plecăm prin ţară ca să vindem o parte dintre gogoşarii pe care îi produceam. Aşa am ajuns şi eu cu mama la Baia-Mare. Marfa a ajuns la destinaţie cu un camion, care a încărcat marfa de prin tot satul, iar noi ne-am deplasat cu trenul. Nu imi amintesc exact câţi ani aveam, dar cred că în jur de 13, numărul meu norocos.
Anii au trecut şi m-am angajat la o firmă de construcţii, nu CEO, ci şofer pe „papuc”, dar săpam şi gropi prin şantier când nu era de lucru cu aprovizionarea. Am avansat rapid şi mi-am imbogăţit CV-ul cu funcţiile: şofer la birouri, delegat în vamă, şef de depozit, şef de aprovizionare. Cât am fost şef de depozit, firma de construcţii a achiziţionat o veche unitate de utilaje de construcţii şi transport . În parcul acestei firme se aflau multe camioane vechi, care erau scoase din uz şi care erau folosite ca sursă de piese de schimb pentru altele, care erau funcţionale. Porneau dacă le puneai o baterie bună, dar arătau tare rău si descompletate. M-am gândit că un asfel de camion ne-ar ajuta mult familia în transportul gogoşarilor. Aşa că am luat acest Roman Diesel 10.215 fabricat în 1988 cu 60 de milioane de lei vechi(6.000 de lei acum) şi ne-am apucat să îl recondiţionăm. Imediat după finalizarea recondiţionării, cei de la care luasem camionul ne-au întrebat dacă am fi interesaţi de un transport până la Cluj. Noi am fi vrut, dar nici eu, nici Marian nu aveam permis de conducere pentru camion. Drept urmare, am fost nevoiţi să găsim un şofer profesionist care să realizeze această cursă pentru noi. Imediat cum s-a întors camionul din cursă, aceeaşi firmă a făcut către noi o a doua cerere de transport. Eu aveam 21 de ani, iar Marian avea 18. Nu ştiam noi multe atunci despre afaceri sau despre transporturi, dar am remarcat că profitul era foarte bun, undeva la 50%. Şi atunci mi s-a aprins beculeţul…” – povesteşte Alexexandru Păun.
Cum a apărut numele Blue River
Blue River e un nume inedit în peisajul românesc, mai ales dacă ţinem cont că vorbim despre anul 2000 . Dar povestea numelui nu are vreo super-strategie în spate sau vreo firmă de consultanţă.
„După cea de-a doua comandă de transport, a venit şi a treia, doar că ne-au cerut să înfiinţăm o firmă. L-am rugat pe Marian să caute pe cineva să ne ajute cu înfiinţarea unei societăţi, iar el a fost cel care s-a ocupat de toate demersurile pentru acest lucru, inclusiv de numele dat ei, eu neavând niciun aport în acest sens. M-a anunţat după câteva zile că avem firma şi că se numeşte Blue River Bucureşti 78 SRL. Cu timpul, firma a crescut şi întrebările legate de numle companiei erau din ce în ce mai dese. Atunci am decis să îl intreb pe Marian cum i-a venit ideea. Fără să exagerez, acest lucru cred că s-a întâmplat prin 2015, adică la 15 ani de la înfiinţare. Mai ales că numele se potrivea perfect în peisajul european şi începuse să îmi placă şi mie.
Povestea numelui Blue River pe scurt: în drum către Registrul Comerţului, fratele meu a văzut pe stradă numele Black Sea. Evident, funcţionarul de acolo i-a spus că şansele să i se aprobe acest nume sunt aproape inexistente. S-a gândit imediat la numele Blue Sea, dar nu i s-a parut ca suna prea bine, aşa că, în cele din urmă, a rămas la Blue River Bucureşti ’78. Deci, nimic complicat, nimic planificat.”, mai spune Alexandru Păun.
Cum a ajuns Blue River să fie… Blue River
Dar, de la un Roman Diesel achiziţionat să transporte gogoşari, lucru care nu s-a mai intamplat niciodată, până la ceea ce înseamnă acum Blue River pe piaţa transporturilor, calea e lungă. Cum faci să ajungi de la un camion vechi la o flotă de 190 de camioane în 2025? Cum faci ca de la a căuta prin buzunarele familiei bani pentru plata motorinei destinate primului transport să ajungi la o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro un sfert de veac mai târziu? Cum prinzi contractele, cum te dezvolţi? Probabil e nevoie de o strategie bine pusă la punct, un master-plan, de viziune şi de cunoştinţe solide de business. Sau nu…
„Noi doi, doi băieţi de la ţară, nu am avut absolut niciun plan. Aş minţi dacă aş spune că acum 25 de ani ne-am închipuit că vom ajunge aici, că am avut o viziune, un plan ca peste 25 de ani Blue River să fie ceea ce este acum Blue River. Nici vorbă! De fapt, nici acum nu ştim exact unde ne vor duce drumurile. Chiar vorbesc cu Marian deseori pe marginea acestui subiect şi mă întreabă şi acum… ce urmează, cate camioane mai cumperi, unde vrei să te opreşti? Răspunsul adevărat este că nu ştiu.
Nu mi-am închipuit nicio secundă că acea firmă făcută doar ca să poată face nişte transporturi in folosul familiei va ajunge aici. Credeam că a avea cinci camioane e un vis, zece era incredibil! 190? Niciodată! Dar după primul camion, a urmat al doilea, cu care transportam materiale de construcţii. Tot un Roman Diesel, dar autotractor cu semiremorcă. Apoi al treilea. Aveam doi angajaţi, iar al treilea era chiar tata, care avea permisul necesar, dar nu lucrase niciodată ca şofer profesionist şi l-am convins să se lase de agricultură şi să devină şofer de „TIR”. Puţin mai târziu, in 2002, am bătut efectiv la uşa celor de la Coca-Cola, întrebându-i dacă putem sa incheiem un contract. Au acceptat şi am început să facem curse pentru ei. Încet, am diversificat cursele şi am căpătat încredere în noi, chiar dacă făceam doar curse interne. Ne era teribil de frică de transportul internaţional, eram îngroziţi de ideea aceasta. Apoi, ne-am făcut curaj şi am început in 2012 şi acest tip de transport, ajungând ca în 2017 comunitatea să însemne 70% din activitatea noastră, doar 30% fiind curse interne. Acum avem peste 300 de angajaţi şi 1.987.000 de kilometri parcurşi de flota noastră doar în luna iulie 2025.
Cei mai mulţi dintre clienţi nici nu ne cunosc în persoană. Avem foarte rar întâlniri online sau ne auzim la telefon, dar, de cele mai multe ori, pe mail. Nu pare să îi intereseaze ce persoane sau cine suntem, atât timp cât serviciile oferite sunt foarte bune, având încredere în seriozitatea venită odată cu numele Blue River”, spune Alexandru Păun.
Ar lua-o de la capăt Alex ţinând cont de experienţa celor 25 de ani, cu bune şi cu rele?
„Clar, da! Totul a plecat de la pasiunea pentru motoare şi mă bucur că încă sunt fascinat de tehnologii. Eu nu prea ştiu să fac altceva, doar asta. Asta îmi place şi asta vreau să fac!”
De la Roman Diesel, la cea mai mare flotă de camioane electrice
Printre cele 190 de camioane pe care le deţine în prezent Blue River, opt sunt complet electrice, iar 15 (au fost 20 până de curând) sunt alimentate cu GNC (Gaz Natural Comprimat). Este cel mai mare număr de camioane electrice deţinute de o companie din România. Dar de ce?
„Primul camion complet electric din România a fost livrat către Blue River. Primul ansamblu, cap tractor si semiremorca frigo, complet electric a fost, de asemenea, livrat către noi. Sunt un fan al maşinilor electrice, încă din 2017 când am achiziţionat prima flotă de autoturisme 100% electrice şi de atunci conduc numai electrice, fiind extrem de mulţumit. Totul a plecat în 2021, când unul dintre clienţii noştri, un mare retailer, dorea ca transporturile lor să fie mai sustenabile. Aşa am ajuns sa incheiem contractul cu ei, avand flotă de camioane cu GNC, care poluează mai puţin decât cele clasice, diesel. Apoi, a venit pasul următor, camionul electric. Pe atunci, nici nu se ştiau prea multe despre ele şi păreau, aşa, o extravaganţă, mai ales în România. Am avut parte însă de susţinerea clienţilor si a producatorilor de camioane, aşa că am mers mai departe cu achiziţia. Evident, a urmat încă unul şi tot aşa. Aceste camioane lucrează acum aproape non-stop, avem si câte trei şoferi pe unele dintre ele. Din fericire, şoferii noştri au reacţionat pozitiv la achiziţionarea lor, nu am avut niciun fel de probleme în acest sens. Ba chiar mulţi au ajuns să le prefere acum datorită lipsei de zgomot şi de vibraţii. Evident, vor urma şi altele.”
Dar ce planuri are Blue River cu primul său camion, acel Roman Diesel 10.215?
„Planul este să îl recondiţionăm complet. Deocamdată, din motive de timp, nu am apucat să facem asta, recunosc, dar îl păstrăm în garajul nostru, îl vedem zilnic. Să îţi aminteşti în fiecare zi unde erai acum 25 de ani şi unde eşti azi e o binecuvântare. Maşina asta este un simbol puternic pentru noi, fraţii Păun, şi va rămâne alături de noi. Cu siguranţă o vom reface!”
Viaţa lui Alexandru Păun
„ Mă trezesc la 7, îmi duc fiica la şcoală, apoi fug la sală aproape zilnic. Este singura oră din zi în care nu sunt „conectat” Mişcarea îmi dă energie pentru ce urmează în acea zi: telefoane peste telefoane, mail-uri, întâlniri şi negocieri, diverse probleme care apar în firmă. Indiferent unde mă aflu, practic sunt la birou, fie pe laptop, fie pe telefon. Nu mă dau înapoi de la orice muncă e necesară în firmă, pun umărul la orice. Au fost situaţii când a fost nevoie să urc într-un camion şi să îl conduc, nu ezit niciodată, mai ales că îmi place teribil să fiu la volanul unui astfel de autovehicul. Şi în prezent, dacă apare o problemă pe grupurile noastre de whatsapp, fie pe la garaj, fie cu vreun şofer lipsă, mă implic imediat. Obişnuiam să stau până noaptea târziu să concep mail-uri, de multe ori în detrimentul vieţii de familie. Din fericire, am avut susţinerea deplină a soţiei mele, iar o bună parte din acest succes i se datorează si ei. Recunosc că acum ţin mai mult la odihnă, adică am o oră de culcare normală şi un program oarecum stabil. Când ne-am cunoscut, eram amândoi doi tineri care îşi doreau să se afirme. Ea nu era vedeta de azi, iar eu eram băiatul de la ţară… Ea a fost cea care m-a făcut să îmi doresc mai mult, să cresc și să mă dezvolt atât pe plan personal, cât și profesional. Și tot ea este cea care îmi spune acum să mă opresc ca să mai avem timp și de noi, și de copii.”
Alexandru Păun este un personaj cunoscut în domeniu, dar, paradoxal, nu prea dă interviuri în presă. De ce?
„Nu prea îmi place să ies în evidenţă, nici să epatez, chiar dacă nu prea îmi mai iese asta în ultimul timp. Da, am ajuns departe faţă de acum 25 de ani, dar eu sunt tot Alex. Mă îmbrac cu haine normale, nu cu unele scumpe, nu dau banii pe nu ştiu ce maşini, deşi mi-aş putea permite asta. Poţi să îi spui zgârcenie, mie îmi place să spun că sunt „econom”, dar chiar mă simt bine în pielea mea. Cât despre discreţie, îţi pot spune doar atât: cu cât ştie lumea mai puţine despre tine, cu atât eşti mai valoros!”
