În lumea vehiculelor grele, la fel ca în cea a autoturismelor, există maşini care, dintr-un motiv sau altul, devin legendare, adevărate simboluri. E destul să le rosteşti numele şi vei obţine imediat un zâmbet, un oftat nostalgic sau o tresărire. Cert este că aceste simboluri stârnesc ceva, o reacţie, indiferent care ar fi ea, spre deosebire de marea majoritate, care nu provoacă niciun fel de emoţie. Sunt nişte nume şi atât…

Ei bine, în lumea camioanelor, să întâlneşti un astfel de nume e şi mai dificil faţă de cea a autoturismelor, căci aceste vehicule sunt privite, de cele mai multe ori, doar ca nişte mijloace de a produce profit, nu stârnesc prea multe pasiuni. Un astfel de nume este, în mod cert, IVECO Turbostar! E destul să îl rosteşti printre profesionişti ca să obţii instantaneu o reacţie şi, în funcţie de numărul celor prezenţi, o dezbatere despre performanţele camioanelor de odinioară în comparaţie cu cele din prezent.

          IVECO Turbostar a intrat în fabricaţie în 1984 şi a fost produs în mai puţin de 10 ani. Chiar şi aşa, într-un timp atât de scurt, Turbostar a devenit o legendă, mândria ingineriei italiene. Puţini ştiu, dar Turbostar a fost rodul profesioniştilor din domeniu, fiind proiectat în urma unui sondaj pe care IVECO l-a realizat în rândul a peste 2.000 de oameni, atât şoferi profesionişti, cât şi administratori ai unor companii de transport. Toţi au cerut performanţe superioare şi mai mult confort. După doi ani de proiectare, Turbostar a intrat în faza de testare în Italia şi Germania. A fost nevoie de alţi doi ani de reglaje şi reajustări pentru a obţine ceea ce acum numim „emblematicul Turbostar”. În aceşti ani s-au făcut inclusiv teste în tunelul aerodinamic Fiat din Orbassano, reuşind performanţa de a obţine un coeficient de 0,53, un „miracol” pentru un camion al anilor ’80.

           IVECO Turbostar avea disponibile două motorizări, un propulsor de 13.798 cmc, şase cilindri în linie, 330 CP şi un V8 de 17.174 cmc, 420 CP, „împerecheate” cu o cutie de viteze manuală ZF cu 16 trepte sau una Fuller cu 13. La capitolul confort, în doar câteva cuvinte, italienii au venit atunci cu oglinzi reglabile electric, paturi regândite, frigider, cuptor, scaun cu suspensie pneumatică şi altele. A fost urmat în producţie de modelul Eurostar, dar, în ciuda scurtei sale vieţi, Turbostar a făcut carieră, carieră ale cărei ecouri se aud şi în zilele noastre, inclusiv în România. Căci da, încă sunt oameni care nu sunt dispuşi să renunţe la acest model…

Turbostar, un vis îndeplinit

          Alexandru Pîrîţu este unul dintre ei. Are 37 de ani şi deţine trei astfel de camioane, modelul 190-38, cu unul dintre ele muncind în fiecare zi. Când cei mai mulţi aleargă după camioane de generaţie nouă, Alexandru ţine cu dinţii de Turbostar, caută frenetic exemplare scoase din uz, piese noi şi, nu în ultimul rând, îşi susţine familia şi afacerea cu ajutorul legendei italiene. Cum şi de ce Turbostar – asta am vrut să aflu şi, aşa cum o spun mereu, „povestea contează întotdeauna”.

          „Tatăl meu era mecanic la compania General Transport, o companie foarte mare în anii ’90, care acum nu mai funcţionează. M-am angajat şi eu la această firmă şi, la un moment dat, societatea a achiziţionat 100 de de unităţi IVECO Turbostar. Cu banii jos, o performanţă uriaşă pentru acele vremuri. Am început să învăţ despre ele, să le descopăr şi, în scurt timp, m-am îndrăgostit de ele. Şoferii firmei erau încântaţi de ele, se întorceau la garaj cu multe istorioare, iar operaţiunile de întreţinere erau extrem de uşoare. Prin 2007, General Transport şi-a înnoit flota, aşa că mi s-a  dat ocazia de a cumpăra un Turbostar cu 7.200 de euro.”, mărturiseşte Alexandru.

          În 2018, el a pus bazele propriei sale companii de transport: Lex & Junior Eurotrans, iar acel exemplar IVECO Turbostar cumpărat de la General Transport îl „serveşte” fără ezitări.

           „Este un camion fabricat în 1992, aşa că are 31 de ani. Nu mai este la prima tinereţe, cu siguranţă. Are defecte de ordin estetic, dar cam atât. <Inima> îi bate însă la fel de tare, aleargă cu acelaşi entuziasm în fiecare zi şi este o plăcere imensă când urc la volanul lui. Transportă containere în fiecare zi, cam 4-5 curse zilnic, şi parcurge cam 200 de kilometri într-o zi de muncă. Are 967.000 de kilometri la bord şi nu a suferit reparaţii la motor sau cutie, fiind realizate doar operaţiuni de întreţinere. Am mai schimbat piese mici la el, de uzură, cum ar fi crucile de cardan, dar nimic notabil.”, mai spune Alexandru Pîrîţu.

          Se împacă un Turbostar din 1992 cu industria transporturilor din 2023? Mai este fezabil un camion Euro I în aceste vremuri?

          „Camionul a ieşit din uzină cu norma de poluare Non-Euro, fiind convertit ulterior la Euro I. Este un camion care activează preponderent în zona Capitalei, o zonă aglomerată din punct de vedere al traficului. Chiar şi aşa, reuşesc un consum de 35-36 de litri la suta de kilometri, un consum decent şi comparabil cu al unui camion de generaţie mai nouă. Singura problemă pe care o întâmpin este găsirea pieselor de schimb pentru el, dar, deocamdată, situaţia nu este dramatică.”

          Şi, totuşi, de ce Turbostar şi până când?

          „Este un camion extrem de fiabil în orice condiţii de exploatare. Pur şi simplu e un camion robust, fără sensibilităţi, care nu se dă înapoi de la nimic. În plus, IVECO Turbostar este un camion extrem de simplu, care poate fi reparat în orice parcare cu un patent. Aceste două cuvinte îl caracterizează cel mai bine, simplitate şi robusteţe. Cât voi mai folosi Turbostar în transporturi? Atât timp cât voi mai avea voie! Chiar şi după interzicerea lor, un astfel de exemplar îl voi păstra pentru mine.”, a mai spus Alexandru.